Dacă aș fi…

Dacă aș fi…

O lună a anului: aș fi martie, pentru că totul învie, pentru că e un soare timid pe cer și e luna femeii.

O zi a săptămânii: aș fi sâmbătă, pentru că e zi de distracție, pentru că ai timp de orice, până și de a dormi până târziu.

O parte a zilei: aș fi dimineața, când visele se îngrămădesc în mintea noastră.

O direcție: aș fi în sus, pentru că mereu vreau mai mult.

O planetă: aș fi Marte, pentru că e roșie.

Un animal: aș fi Leu, pentru că e zodia mea, pentru că e regele junglei și nu se teme de nimic.

O virtute: aș fi sinceritatea, pentru că sunt sătulă de atâta minciună, falsitate și ipocrizie.

Un lichid: aș fi șampania, pentru că e elegantă, pentru că e fină și băută doar la ocazii speciale.

O piatră: aș fi diamant galben.

Un instrument muzical: aș fi un pian, pentru că sunetele lui sunt fantastic de liniștitoare.

O plantă: aș fi un trandafir alb, pentru că e atât de delicat…

Un tip de vreme: aș fi prima ninsoare, iarna, care aduce atâta emoție în sufletul copiilor.

O emoție: aș fi liniștea pe care o simți când dormi prima dată cu capul pe pieptul lui.

Un sunet: aș fi zgomotul picăturilor de ploaie pe capota mașinii.

Un element: chimic-apa, vestimentar-o eșarfă, culinar-sarea.

Un cântec: aș fi Celine Dion-I want you to need me

Un film: aș fi A walk to remember, sau If Only.

O carte: aș fi Mihail Drumeș-Scrisoarea de dragoste

Un scriitor: aș fi Paulo Coelho, pentru că e de-a dreptul minunat!

Un personaj de ficțiune: Hmm, nu-mi place genul.

Un oraș: aș fi Paris, sau Veneția. Pentru că sunt pline de iubire, de povești, au limbi frumoase și elegante.

O aromă: aș fi aroma caiselor pentru că sunt moi, zemoase, dulci și proaspete.

Un gust: gustul ciocolatei, pentru că oricine o adoră și e dulce.

O culoare: aș fi alb, pentru că e pur, pentru că e mereu la modă, pentru că îngerii sunt albi.

Un material: aș fi clar, mătasea pentru finețea ei inconfundabilă.

Un cuvânt: Hai două: „Te iubesc.”

O parte a corpului: aș fi ochii, pentru că sunt singurii care spun adevărul.

O expresie a feței: aș fi entuziasmul.

Un personaj de desene animate: aș fi fost Sailor Moon, pentru că era și elevă, și îndrăgostită, și eroină; un fel de SuperWoman.

O formă: aș fi o linie dreaptă, pentru că poate fi nesfârșită.

Un număr: aș fi fost 17, pentru că e cea mai frumoasă vârstă.

Un mijloc de transport: aș fi o bicicletă, pentru că e bucuria copiilor.

O haină: aș fi o rochie roșie, pentru încrederea în sine pe care o emană o femeie când o poartă.

Am ales:Exit.

Înțelegi, Ioana?

Ai avut dreptate. Nu „Delete”. Asta nu am cum să șterg. Dar „Exit” pot să dau. Și am făcut-o.

Am rămas blocată în fața albului ăsta. Pentru că acum am alb în mine, similar unui alt început. Dar aici nu e vorba de un început, ci de un sfârșit.

Cică atunci când iubești, ești orb. Nu credeam asta. Pentru că nu iubisem. Doar că vine un moment pe care îl tot amâni în care ți se duce vălul de pe ochi și intri într-un zid. Și atunci, în ultima clipă, sângerând, lovit, te chinui să îl distrugi. Dar nu ai cum. Pentru că el deja te-a distrus pe tine.

Și renunț, pentru că nu am altă ieșire. O vreau, dar nu o am.

Perfect- imperfect.

Mai mult imperfect. Mult prea imperfect. Ar fi mai simplu dacă am fi ca niște roboți, fără sentimente complexe. Cică nu există perfecțiune și suntem conștienți de asta. Atunci de o căutăm și totuși, negăm că am face-o? Cred că mi-am dorit prea mult de la tine. Poate ar fi trebuit să mă mulțumesc cu ce era. Asta mă face egoistă? Dar am dreptul să fiu egoistă! Am dreptul de a-mi rezerva ce e mai bun. Pentru că am demnitate, orgoliu și voință.

Tu nu.

Asta a aruncat tot în groapa asta adâncă. Din dragoste pentru cuvinte, aș înșira toată morala pe care ți-am făcut-o. La ce bun? Singurul lucru pe care trebuie să îl vezi e realitatea. Aia cum că trebuie să îți formezi un caracter mai puternic. Nu te fă o stană de piatră, nu renunța. Dar încetează să mai fii un sloi de gheață topit.

Încă nu conștientizez schimbarea. Timpul îmi va arăta multe: ce e, cum e viața cu absența ta. Pentru că începusem să trăiesc în momentul în care mi-ai strâns viața în brațe. Azi, mi-o smulg și plec cu ea de mână. Până acum, îmi era doar amantă. Amanta aia bună, care mă făcea să mă simt ca un stăpân al tuturor lucrurilor bune, mă simțeam ființa superioară pentru că o făceam al dracului de fericită. Acum, obosită, decide să fim doar tovarăși de drum. Vom lega o prietenie strânsă, o voi poseda fără sentimente și nu o voi lăsa să mai plece de lângă mine.

Îmi iau inima și plecăm.

Himeră

El avea o cămaşă cu dungi şi era brunet. Ea avea unghiile scurte şi era îmbrăcată în alb. Îi mângâie părul la spate; la un moment dat, i-a luat o scamă de pe barbă. El o privea afectuos, avea în ochi acea sclipire pasională, şi îi îndepărta uşor cu degetele şuviţele de păr rebele de pe faţă. O sărută senzual; ea închide ochii şi îl trage cu putere, lipindu-l de ea. El îi spune ceva în limba lor ciudată şi ea se preface supărată: încrucişează braţele şi lasă guriţa în jos ca un copil bosumflat. El râde şi îi acoperă chipul cu sărutări. Ea îl iartă repede şi îl priveşte în ochi. Îşi pregăteau cu voluptate preludiul unei scene de iubire plină, furtunoasă. Îşi ghiceau gândurile unul altuia şi deja se aveau, uitând că sunt în metrou, lipiţi de o uşă. Privirile le erau impudice, îşi dezgoleau trupurile cu o singură privire. Se iubeau plini de dorinţă, arzând.
 Le urmăream fiecare gest în geamul metroului, ca să dau senzaţia că privesc în altă parte. Inima-mi bătea spasmodic realizând că toate acele gesturi ne aparţineau. Şi ei se iubeau. Oh, şi cât îi invidiam! Da, pentru că se puteau bucura cu atâta uşurinţă unul de celălalt, cum o făceam şi noi până acum. E ciudat de dureros când pui o barieră între două suflete/trupuri lipite. Sufletele ne sunt încă unite de dragoste, dar apropierea fizică nu mai există. Mâinile mele tânjesc după sărutările tale şi gura mea te doreşte necontenit. Arde înăuntrul meu ceva greu, o nebunie sfâşietoare: e dorul. Nu există sentiment mai chinuitor ca acesta, să fii disperat, să plângi, să tremuri, să suferi… Dar să nu poţi face nimic! De ce? Nu e vina noastră. Pentru ce? Din egoism.
 Se întâmplă uneori să fie luate decizii care ne privesc fără a fi consultaţi sau a se ţine cont de sentimentele implicate, decizii care au repercusiuni grave la nivel moral, dar cărora nu ne putem împotrivi. Şi răbdăm, şi suferim, şi aşteptăm. De ce nu mă pot lipsi de suferinţă dacă ştiu că oricum mă întorc la tine? Pentru că hazardul mi-e mie prieten, un prieten fidel care are grijă să-mi hrănească durerea zilnic.
 Şi totuşi, zâmbesc când îmi amintesc…

Sentiment efervescent

Căile sufletului sunt misterioase chiar și pentru cine a depășit nenumărate stări.

Eu! Îmi simt astăzi sufletul diferit. Nu credeam că o stare de spirit se poate transforma în durere fizică. Am în piept o greutate ce mă apasă răvășitor. E o lacună, un gol chinuitor ce se joacă conștient cu mine, cu mine în

întregime.

Îmi doboară sufletul, îl tăvălește pe jos cu o înflăcărare brutală, conștientizând răul pe care il aduce. Sufletul meu respiră sacadat, pe jumătate învins. Gura lacomă a dorului care se zbate să mă supună mă mușcă, rupe bucăți fragile din albul purității ce-mi stăpânește inima. Lupta devine mai aprigă dar îi resping nemilosului sentiment următoarea lovitură. Dorința-i neîmplinită și exacerbată de eșec îi năruie liniștea și îi sporește puterea. Îmi înfige săgeți necruțătoare adânc în inima plăpândă, aducându-mi fisuri într-o temelie încă șubredă. Preludiul acestei suferințe sentimentale mă îngrozește, îmi cutremură ființa până în măduva oaselor.

Orizonturile sentimentelor au fost depășite. I-am pipăit intenția dorului de a mă lovi din nou dar nu m-am mai opus.

Știam că va fi inutil. Mi-aș fi obosit sufletul pe care oricum urma să-l predau necruțătorului sentiment. Cum ar putea să nu fie așa?

Degetele mele încă poartă impregnate urmele ultimelor tale săruturi. Suavitatea momentului de afecțiune în care m-am lăsat pierdută îmi cucerește fiecare simț iar sfera încărcată de îmbrățișări absolute ce mi-a tatuat trupul e mai vie ca niciodată pe pielea mea.

Îți caut parfumul rătăcit printre hainele mele. Vreau să-l absorb, să absorb ultimul strop al îmbrățișării tale.

Risc să alunec în abisul inevitabil al dragostei.Mi-e dor de tine, de primul sărut ce-mi gâdila senzual buzele într-o dimineață ploioasă de martie !

Luminiță

E ciudat cum până și cele mai simple lucruri ne influențează starea de spirit.

29.11.2009 ; 14:45 ; E după-amiază.

E soare afară, e cald. Miroase a speranțe reînviate, scântei reaprinse și gânduri reamintite.

Și totuși, e ceva incomplet.

Mirosul proaspăt de țara mă liniștește. Mă așez cu genunchii strânși la piept pe scară și contemplez cerul. Câtă minunăție! Splendoarea lui îmi umple sufletul de pace. Fixez cu ochi-mi curioși un nor. Aleargă. Oare de ce? E la fel ca atunci când avem probleme și in mintea noastră se creează un labirint în care tot alergăm, și alergăm… în căutarea ieșirii.

Sunt momente în care simți că ieșirea nu există.

Drumul ți-e lung și obositor… Ai vrea să renunți. Ți s-a stins lumina torței și înaintezi din ce in ce mai greu. Și simți că nu mai poți. Dar deodată, apare o rază de soare, plăpândă și singuratică dar care e gata să-ți lumineze drumul.

Mi se preling lacrimi reci pe obrazul de catifea roz.

Ești prins intre alb și negru. Oare să te bucuri, oare să-ți fie teamă? Poți avea incredere?! Și totuși…O faci! Urmezi o rază plăpândă cu pași nesiguri. Timpul trece tot mai greu și ganduri rele te apasă…

Respir încet și-mi adun ultimele puteri.

Dar e un strop de voință în tine care te indeamnă să mergi mai departe. Avansezi incet.Dar sigur! Și parcă întrevezi lumina… Și mergi mai departe cu sufletul strâns repede, tot mai repede… Și ajungi la ieșire. Lumina te izbeste violent și o absorbi în toată existența ta.

Chinul a luat sfarșit. Și acum… Cum vei putea mulțumi vreodată razei care te-a salvat?!

Mă ridic și intru grăbită înăuntru. Călătoria m-a secat. Și adorm liniștită….