Cotidian transformat

(Știu că sunt extremistă. Dar dacă nu aș fi, te-aș mai surprinde vreodată cu ceva ?)

Valsăm suav pe melodia iubirii noastre. Nu știam că sunt capabilă să dansez atât de frumos prin viață, alături de tine. Tot ce ating e contaminat de fericire, ajunge în euforie cu un singur degețel. Expir fericire prin fiecare por.

(Nu-mi ajung cuvintele.)

Știi cum e să fii atât de fericit încât să vezi frumos orice lucru în lume? Să simți nevoia să zbori pentru că ai senzația că ai propriile tale aripi? Să-i simți fiecare bătaie a inimii ca și cum ar fi creată special pentru inima ta, ca ele să bată la unison? Să vă zâmbiți radiind pe stradă când vă țineți de mână? Să simți nevoia disperată de a te ține el în brațe de fiecare dată când ai un mic necaz?

Eu… da! Și nu am nevoie de cuvinte, faptele tale mă înalță de parcă aș fi un înger de fiecare dată când mă săruți. Am senzația că toate dorințele mi se împlinesc în tine, mă asaltează frumusețea lor. Îmi invadezi sufletul într-un mod ireversibil, de parcă în fiecare zi ai avea în buzunar un pachețel cu fericire rezervat mie.

(Și ce dacă mai avem și probleme? Le-am depășit cu brio de fiecare dată!)

M-am lăsat prinsă în iubirea ta. Să nu-mi dai drumul nicicând…

Întuneric gol

Sunetul cutremurător al liniștii din jur mă inundă iar inima imi tremură. Mă ridic din pat dar nu simt nimic. E prea întuneric. Mișcarea a fost automată ca un mecanism al unui robot. Rămân în picioare și mă contopesc cu întunericul gol din jurul meu. Suntem amândoi la fel de singuri în imensitatea de negru. Simt că durerea mă copleșește și mă prabușesc în genunchi cu mâinile strânse în jurul meu iar o lacrimă dornică să mă elibereze de suferință se prelinge pe obrazul roz. Îmi ating chipul ce-l simt mai bătrân și parcă degetele mă înțeapă cu atingerea lor ce se vrea a fi suavă. Încă port urmele ultimei tale atingeri delicate cu buzele de catifea când m-ai pupat pe frunte părintește dâdu-mi fiori. Aș vrea ca timpul să-si astearnă plapuma uitării peste amintirile mele ce au devenit chinuitoare însă durerea e vie și mă împiedică să mă ridic din nou. Ai plecat lăsându-mi un zâmbet ce promitea speranță și lacrimi în ochi dar pe care însă ai fost prea orb ca să le vezi. Știam că ai plecat pentru totdeauna dar sufletul meu încă te avea, te visa, spera la tine și pașii tăi grăbiți în întoarcere.. Degeaba! Egoismul și orgoliul tău mi-au ucis fiecare firicel viu de speranță. Florile frumoase de la tine și-au pierdut splendoarea și s-au ofilit la fel ca fericirea ce te primise în sufletul meu. Ți-aș fi dăruit lumea mea, visele, iubirea mea. Dar nu ți-a păsat! Ai preferat să zdrobești totul sub atingerea grea a cuvintelor tale. Cu lacrimi îmi umplu golul lăsat în urma ta dar nu e suficient. Mă dor și mă ustură rănile iar tu nu ești aici să ai grijă de mine și să ștergi totul cu un sărut. Mi-am deschis sufletul în fața ta, mi-am arătat cele mai sincere gânduri, te iubeam… Și tu o știai. Dar totuși, ai luat totul cu tine.

M-ai lăsat întunericului gol  din noapte….

Sentiment iluzoriu

E vară și seară. Te zăresc pe bancă și începe să plouă. Mă îndrept cu pași grăbiți spre tine iar fâșia de stradă mi se pare deja prea lungă. Într-un final, ajung lângă tine. Mă privești uimit, îmi simți parfumul și îl inhalezi înfometat ca pe drogul tău preferat . Îmi întinzi mâna.. O ating cu inima tremurândă de dorința de a te avea în brațe.Și sar la pieptul tău. Îți place și mă strângi mai tare. Mă cuibăresc lângă inima ta, cât mai aproape, aș vrea să te simt atât de lipit de mine, până în străfundul coastelor mele. Mă mângâi cu răsuflarea tăiată pe frunte și te simt atât de „al meu” încât mă uimesc chiar și pe mine. Mă retrag subtil și îmi ridic privirea spre ochii tăi calzi. Mă privești cercetător și iți cobori chipul. Îți ridici ochii timid și știu, vezi iubirea plină în fiecare sclipire a ochilor mei.

Eu: „Știi, nu e așa?”

El: „Tu știi?”

EU: „Da, știu!”

Și mă sărută lacom, punându-și toată iubirea într-o atingere a buzelor noastre fierbinți. Mă izbește de bancă. Mă sărută. Îmi retrag buzele rămase în sevraj de la ultimul sărut și îl îmbrățișez. Stătea pe bancă pe spate. Eu deasupra lui, îmbrățisați. Și priveam cerul.  Aș fi vrut să păstrez clipa aceea într-o sticluță și să o deschid de câte ori vreau și să absorb parfumul unei frumoase amintiri, profundă și pură în fiecare strop al esenței sale. Buzele lui mă căutau,  de parcă erau pierdute în oceanul fericirii care ne înconjura. Și mă săruta firav, dulce, suav, de-a dreptul… asurzitor. Asurzitor?? Nuuuuuu!!! E telefonul !!! Și mama: „Sună telefonul  ăla, nu-l auzi, răspunde odată!”

http://www.youtube.com/watch?v=ek4xUevetJA