Sentimente scăldate în ploaie

Plouă încet, primăvăratic. Îmi scald ochii în splendoarea care stinge pământul lânced, cu lacrimi vesele, reci și dulci. Plouă de parcă fiecare picătură ar deschide o nouă ușă către fericire pentru fiecare. Iubesc ploaia.

Sunetul ei, un suav clipocit, îmi gâdilă auzul cu o melodie tristă, surdă dar optimistă.

Iubesc să simt cum ploaia îmi atinge umerii goi, când picătura rece îmi înfioară trupul cald, prelingându-se încet pe sânul stâng, stingându-se mai apoi pe piept. Se joacă cu pielea mea, mă atinge senzual, citindu-mi gândurile. Trupul meu dorește ploaia, îi dorește glacitatea și tremură plăpând. Sute de picături vin în întâmpinarea dorinței mele, o îmbrățișează călduros, o îndeplinesc. O multitudine de sentimente efemere mi se sparg de țărmurile minții și ale inimii, invadându-mă o bucurie puerilă, inexplicabilă. Mă capturează într-un mod impudic, accelerându-și ritmul, sărutându-mi cu patos fiecare părticică de piele, impregnându-mi arsuri care mă dor într-un mod plăcut. Stupefiant și miraculos…

Iubitul minții și inimii mele, tu ești la fel ca ploaia. Te simt, mă simți cu ardoare și suav, îmi citești gândurile și mă răsfeți cum îmi doresc eu în subconștientul meu. Partea exterioară a degetelor tale catifelate îmi gustă umerii goi și curba dintre aceștia și gât. Mă gâdili cu suavitatea ta și mă faci să tremur ca un copil emoționat. Mă faci să fiu fericită perpetuu, cu o iubire nestăvilită care îmi invadează sufletul, ferecându-l în lumea viselor, unde suntem doar noi. Noi, îmbătați cu fericire, în plenitudinea ei. Noi, în ploaie, uzi și cu suflete de copii naivi. Tu și ploaia! Vă iubesc.

Să nu mă înțelegi, să nu mă întrebi, să nu mă citești. Să rămâi tăcut, cu inima strânsă și mică, tremurând ca atunci când îmi mângâi chipul. Să nu-mi ceri explicații și să nu mă pui să repet. Dar să păstrezi totul în tine, tot ce-ți oferă micuța mea inimă, într-o liniște imuabilă.

Să-mi dăruiești doar bucuria de a rămâne în brațele tale.

P.S. : Îți mulțumesc pentru că tot ce am scris e mai mult decât real, că ai fost lângă mine când citeai foaia pe care mi-am așternut gândurile, citind-o iar și iar. Îți mulțumesc că m-ai sărutat și m-ai îmbrățișat după ce ai citit, că m-ai mângâiat și m-ai ținut în brațe până am adormit. Îți mulțumesc că nu mi-ai spus nimic, că ai păstrat acea mică dovadă a puterii inimii mele în mintea ta și că m-ai lăsat să îți ofer mica mea pagină de suflet. Îți mulțumesc că lângă tine nu mai visez cu ochii deschiși, ci îmi trăiesc fiecare vis sau așteptare. Îți mulțumesc…

Întuneric gol

Sunetul cutremurător al liniștii din jur mă inundă iar inima imi tremură. Mă ridic din pat dar nu simt nimic. E prea întuneric. Mișcarea a fost automată ca un mecanism al unui robot. Rămân în picioare și mă contopesc cu întunericul gol din jurul meu. Suntem amândoi la fel de singuri în imensitatea de negru. Simt că durerea mă copleșește și mă prabușesc în genunchi cu mâinile strânse în jurul meu iar o lacrimă dornică să mă elibereze de suferință se prelinge pe obrazul roz. Îmi ating chipul ce-l simt mai bătrân și parcă degetele mă înțeapă cu atingerea lor ce se vrea a fi suavă. Încă port urmele ultimei tale atingeri delicate cu buzele de catifea când m-ai pupat pe frunte părintește dâdu-mi fiori. Aș vrea ca timpul să-si astearnă plapuma uitării peste amintirile mele ce au devenit chinuitoare însă durerea e vie și mă împiedică să mă ridic din nou. Ai plecat lăsându-mi un zâmbet ce promitea speranță și lacrimi în ochi dar pe care însă ai fost prea orb ca să le vezi. Știam că ai plecat pentru totdeauna dar sufletul meu încă te avea, te visa, spera la tine și pașii tăi grăbiți în întoarcere.. Degeaba! Egoismul și orgoliul tău mi-au ucis fiecare firicel viu de speranță. Florile frumoase de la tine și-au pierdut splendoarea și s-au ofilit la fel ca fericirea ce te primise în sufletul meu. Ți-aș fi dăruit lumea mea, visele, iubirea mea. Dar nu ți-a păsat! Ai preferat să zdrobești totul sub atingerea grea a cuvintelor tale. Cu lacrimi îmi umplu golul lăsat în urma ta dar nu e suficient. Mă dor și mă ustură rănile iar tu nu ești aici să ai grijă de mine și să ștergi totul cu un sărut. Mi-am deschis sufletul în fața ta, mi-am arătat cele mai sincere gânduri, te iubeam… Și tu o știai. Dar totuși, ai luat totul cu tine.

M-ai lăsat întunericului gol  din noapte….