Dragostea e o boală fără de care nu ești sănătos.

Viața lângă tine e ca un montagne-rousse. La început, mă simt în siguranță pentru că linia e dreaptă, tu mă ții în brațe și viteza e redusă iar sentimentul de teamă nu e prezent în mod acut. Apoi, linia urcă și din tot trupul mi se ridică o înfiorare plăcută, ce mă zguduie din temelii. Tu țipi de bucurie lângă mine iar sunetul fericirii tale mă îmbată profund. În schimb când linia coboară, frica mă apasă iar brațele tale nu mă ating suficient. Mă seacă neliniștea iar conștiința mi se blochează. Tot ce-mi doresc e să se termine. Însă cursul ei e continuu, deși poate diferit în anumite momente.

Ieri mi-am afirmat, beată de plăcere „Ce bine că e el!”. Dacă m-ai fi întrebat atunci „De ce eu?”, întrebarea mi s-ar fi părut frumoasă ca un zbor de pasăre. Ți-aș fi înșirat mii de motive pentru că atunci linia era dreaptă și îi aveam alături și pe părinții tăi, pentru prima dată în cursa noastră din montagne-rousse. Duioșia lor mi-ar fi îndepărtat teama ca pe niște haine pe care le lași în râu, purtate de cursul apei.

Astăzi, în schimb, m-am întrebat eu „De ce e el?”. Mă adânceam în cercetarea motivelor, cum ai căuta izvorul apei subterane neregulat într-o grotă. Probabil că sunt nerecunoscătoare. Brațele tale m-au protejat în multe coborâșuri, iar acum când nu mă ajungi, îmi doresc să o poți face și de data asta. Îți e imposibil numai din vina mea, pentru că nu țip că mi-e frică, deși coborârea bruscă îmi înspăimântă sufletul. Aș vrea doar să vezi tu, să mă citești, să treci prin mine cum îți cade nisipul printre degete iar în palmă îți rămân gunoaiele. Să le arunci departe, ca să mă pot scurge prin tine.

Sunt bolnavă. Mi-e prea frică de frica mea.

Sentiment efervescent

Căile sufletului sunt misterioase chiar și pentru cine a depășit nenumărate stări.

Eu! Îmi simt astăzi sufletul diferit. Nu credeam că o stare de spirit se poate transforma în durere fizică. Am în piept o greutate ce mă apasă răvășitor. E o lacună, un gol chinuitor ce se joacă conștient cu mine, cu mine în

întregime.

Îmi doboară sufletul, îl tăvălește pe jos cu o înflăcărare brutală, conștientizând răul pe care il aduce. Sufletul meu respiră sacadat, pe jumătate învins. Gura lacomă a dorului care se zbate să mă supună mă mușcă, rupe bucăți fragile din albul purității ce-mi stăpânește inima. Lupta devine mai aprigă dar îi resping nemilosului sentiment următoarea lovitură. Dorința-i neîmplinită și exacerbată de eșec îi năruie liniștea și îi sporește puterea. Îmi înfige săgeți necruțătoare adânc în inima plăpândă, aducându-mi fisuri într-o temelie încă șubredă. Preludiul acestei suferințe sentimentale mă îngrozește, îmi cutremură ființa până în măduva oaselor.

Orizonturile sentimentelor au fost depășite. I-am pipăit intenția dorului de a mă lovi din nou dar nu m-am mai opus.

Știam că va fi inutil. Mi-aș fi obosit sufletul pe care oricum urma să-l predau necruțătorului sentiment. Cum ar putea să nu fie așa?

Degetele mele încă poartă impregnate urmele ultimelor tale săruturi. Suavitatea momentului de afecțiune în care m-am lăsat pierdută îmi cucerește fiecare simț iar sfera încărcată de îmbrățișări absolute ce mi-a tatuat trupul e mai vie ca niciodată pe pielea mea.

Îți caut parfumul rătăcit printre hainele mele. Vreau să-l absorb, să absorb ultimul strop al îmbrățișării tale.

Risc să alunec în abisul inevitabil al dragostei.Mi-e dor de tine, de primul sărut ce-mi gâdila senzual buzele într-o dimineață ploioasă de martie !

Dorință de 8 martie

E 8 martie – Ziua Mondială a Femeii. Mamă, adolescentă, bunică, soție… Toate merită azi atenție, afecțiune și zâmbete într-o doză mai ridicată. Pentru că e ziua noastră, a tuturor!

Mi-am găsit pașii rătăciți de dimineață pe străduțe ce-mi păreau străine, deși le cunoșteam de ani întregi. Imaginile pe care inima mea le stoca uimită mă îndurerau. Băieți, bărbați cu buchete de flori în mâinile înghețate de la frig așteptau bucuria ce va încălzi sufletul persoanei iubite care va primi cu emoție acel simbol al dragostei.

Și eu mi-aș fi dorit ceva pentru mine. Și nu e egoism! Vroiam o îmbrățișare caldă, plină de afecțiune. Să-ți lipești trupul rece de al meu, să mă protejezi de toate. Mi-ai fi dat picătura de culoare ce ar fi fost de ajuns să-mi vopsesc totul în jurul meu, să-mi fac din suflet un curcubeu efemer.

Vroiam câteva clipe în care să plutesc în beatitudinea iubirii, să mă pierd în albul sufletului tău și să mă îmbăt cu aroma gingășiei. Dacă mi-ai fi atins mâna, aș fi putut zbura nestingherită luni întregi, euforică peste lumi pline de primăvară.

Și la ce mi-a servit dacă am visat? Nu mi-am primit mult așteptatul cadou.

Dragostea bate la ușă

De ceva vreme, ești mereu în mintea mea… Ciudat cum cineva devine rațiunea ta de a trăi într-un timp scurt. Nu mai știu exact ce e în mintea mea… Oare să regret că te iubesc?? Nu, ar fi o prostie. Când mintea-mi zboară către frumosul „noi”, parcă totul capătă sens. Da, știu că sună fantezist… Dar e purul adevăr. Mă absorbi în întregul „tu” chiar și fără să știi.

Mă trezesc în fiecare dimineață și citesc carnețelul pe care mi-am notat toate dorințele legate de tine, de „noi”, chiar dacă acest „noi” e îndepărtat… Încă sper, să stii. Încă îmi doresc, și n-o sa încetez să fac asta. De ce? Pentru că inima mea nu acceptă înfrângere. Pentru că îți simt parfumul adânc înrădăcinat în simțurile mele.

Știai că aș vrea să facem fluturi în zăpadă ? Îmi doresc atât de mult… Să mă rostogolești prin zăpadă cu brațele tale puternice, să mă săruți însetat și să-ți sorb toată pasiunea. Să creez alături de tine amintiri mai frumoase decât cele pe care deja le am, să fiu a ta în tot ceea ce mă definește. Mi-aș dori să apari la mine la ușă și să mă strângi în brațe, să-mi spui că ți-am lipsit… Mi-aș dori să stăm îmbrățișați în fața bradului, să-mi săruți obrazul încet. Aș fi fericită pe deplin, mi-aș opri clipa aceea în minte pentru totdeauna. Praful timpului nu se va așterne niciodată peste amintirile mele legate de tine. Le prețuiesc prea mult.

Mă trezesc și-mi pun halatul pe mine, ciufulită și merg să-mi beau ceaiul. Nu mai vreau să beau cafea, parcă mirosul acela cald îmi intră în vene și mă face să vibrez la gândul că și atingerea ta era la fel de caldă. Azi, inexplicabil, mi-e și mai dor de tine. Îmi amintesc de cum stăteam ca niște copii nevinovați în scara blocului și mâncam semințe. Atunci, mi se părea o prostie, o plictiseală. Acum, aș vrea să facem același lucru. Știu că l-aș prețui mai mult decât orice. Sau când ne plimbam de mână prin parc. Mergeam alături de tine, cu inima strânsă. Mi-era teamă încă de atunci că te voi pierde. Dar nu regret. Nu, și nici n-o să fac asta. Și ce dacă n-o să mai fie cum am visat? Ce dacă n-o să mai fie, de fapt, nimic, niciodată?! Într-o zi, voi realiza și eu asta. Dar nu acum, nu azi.

Aseară, înainte să adorm, știi la ce mă gândeam? Mă întrebam dacă ți-e dor de mine. Da, un gând fulgerător ce mă strapungea în adâncul inimii. Și mă durea. Pentru că nu găseam răspuns. M-aș fi amăgit singură dar nu puteam. Tu nu-mi dădeai speranțe.

„-Dar sunt aici!”

-Da, ești în mintea mea. Ești în fiecare moment.

„-Nu prostuțo.Ridică-te.”

Nu știu ce am făcut. Îmi caut încă năucită sclipirea acelui moment. Dar inima mă duce către tunelul amintirilor. Mi-am plecat privirea și am înaintat cu ochii închiși spre ușă. Mi-era teamă să nu mă trezesc. Mă opresc pentru câteva clipe cu respirația tăiată în fața ta. Îți simțeam prezența puternică, corpul îmi pulsa. Parcă în degetele picioarelor aveam ace. Inima-mi galopa nebună, vroia să alerge în brațele tale înainte ca eu să ajung la tine. Pași-mi mărunți și nesiguri au tresărit. Mă strângeai în brațe. Ce ciudat… În celelalte vise ale mele, nu te simțeam atât de lipit de mine. Parcă aș vrea ca visul acesta să nu se termine, nu vreau să mă trezesc. Și ce dacă mă pierd de viața reală? Eu te vreau pe tine.

„-Mi-ai lipsit iubito!” Cred că am prins aripi. Înnebunesc. Dar nu… Deschid ochii. Ești real, mă ții în brațe. Îmi las mâinile să se infășoare în jurul gâtului tău și-ți inhalez aroma înghețată.

„-Am bătut la ușă dar nu ai răspuns. Era deschis, așa că am intrat.”

„-Te iubesc!”

„-Da, știu. Simt. Și eu te iubesc. Acum știu…”

( Am emoții. E prima dată când scriu sentimentele altcuiva. Scrisul mi-e infirm iar literele-mi șchioapătă inteligibil. Sper să-i placă. Cu drag, unei persoane speciale pentru mine, Tina )