Iubesc iubirea

Daca ar trebui sa fim planete in Univers, eu as fi Pamantul, iar tu ai fi Soarele meu. M-as invarti in jurul tau pentru ca tu esti centrul universului meu.

Teoriile despre dragoste afirma ca iubirea aceea pasionala dureaza in jur de 3 luni. Imi permit luxul de a le contrazice pentru ca ne-am petrecut impreuna, pana in momentul de fata, aproape 11 luni.

(Nu ma gandeam vreodata ca voi ajunge intr-o relatie longeviva.)

Aseara, nu stiu exact de ce, am simtit o bucurie infantila in suflet. Sclipirea ochilor tai, care reflecta chipul meu zambitor, mi-a dat de inteles ca nu s-a schimbat nimic…in rau. Din contra, e din ce in ce mai bine.

Pe banca rece din parc mi-ai spus ca m-am schimbat, argumentand solid. Intr-adevar, schimbari sunt. La fel eu, cat si tu, ne-am schimbat. Sau mai degraba, ne-am modelat caracterele in asa fel incat sa ne contruim comuniunea dintre suflete atat de necesara intr-o relatie de iubire care se vrea a fi solida.

Sunt foarte indragostita de tine; de tine si de bucuria pe care ti-o simt in nucleul inimii cand ma strangi in brate. Consider ca dragostea e o surpriza continuua, ce umple cu desavarsire orice lacuna posibila sau imposibila in sufletul cuiva.

Sufletul si inima mea erau… nu zdrobite, ci mai degraba, ca o statueta sparta si lipita de nenumarate ori. Astazi, pe langa faptul ca statueta s-a refacut complet, a si capatat o alta forma. E de o frumusete orbitoare, magnifica, la care am ravnit intotdeauna. (Am considerat ca fericirea se naste doar din iubire, pe cand celelalte impliniri sunt doar simple bucurii.) Poate ca lipsuri (minore, ce-i drept) vor mai fi intotdeauna, insa nevoia mea cea mai mare a fost satisfacuta.

Mi-am iubit iubirea pe care o pot darui si m-am despartit cu greu de ea atunci cand am fost nevoita sa o fac. Bucati din mine se desprindeau, risipindu-se in sufletele celor carora le apartineau. Ca sa le recuperez, aveam nevoie de timp si resemnare. Cum sa ceri resemnare unei vulcanice ca mine? Sau rabdare cu timpul, cand eu nu pot astepta nici macar doua minute?

Mi-a trebuit ceva mai puternic, un drog care putea inlocui orice medicament.

(M-am drogat cu tine; am luat supradoze, fara sa mai ajung in spital. Sunt „high” in fiecare zi pentru ca ma droghez cu tot ce e al tau.)

Spun „Adio!” azi efemeritatii. M-am indragostit de hazardul care te-a adus la mine, de longevitatea iubirii in care cred cu tarie, de sufletul tau.

Pe de alta parte, si sufletul tau s-a schimbat. E mai indragostit de mine, si e modificat. Sufletul tau era un Adam, dezgolit din toate punctele de vedere. Am devenit Eva ta si te-am transformat. Ti-am dat scut si arme, fara sa te fac sa pacatuiesti. Goliciunea ta a fost acoperita, iar puterea s-a impregnat in trupul tau.

Eu, tu, noi. Suntem doi, da! Dar de cele mai multe ori, ma simt de parca trupul tau e in al meu, sufletul tau e impregnat in al meu; ca o uniune.

(No you, no life!)

No freedom.

Libertatea e un sentiment, o valoare, ceva ce posedam sau… ce e? M-am gandit mult la asta azi. Daca era un obiect, imi cumparam multa din magazin, chit ca faceam un credit la banca, dar vroiam propriul meu magazin cu libertate de unde sa ma alimentez doar eu. Daca era un sentiment, o aveam de mult mereu langa mine. Sunt indragostita de libertate si ea ma iubeste la randul ei; am fi avut o relatie magnifica, in care amandoua am fi vazut artificii si am fi avut fluturasi in stomac cand ne posedam pe covor; pun pariu ca toata lumea ar fi fost invidioasa pe un asa cuplu, pentru ca am fi stralucit impreuna oriunde am fi mers. Pacat ca nu e. Definitia din DEX nu ma multumeste deloc: LIBERTÁTE ~ăți f. 1) Posibilitate de a acționa, în anumite împrejurări, după propria sa voință sau dorință. 2) Stare a unei persoane cu drepturi depline, care nu este în servitute; stare de independență. 3) Drept consfințit printr-o legislație, printr-o convenție; lipsă a restricțiilor. ~atea presei. 4) mai ales la pl. Mod prea familiar de a se purta; nonconformism. [G.-D. libertății] /<fr. liberté, lat.libertas, ~atis. Da, bun, nu ma gasesc in servitute, dar nu sunt nici libera. Ce inteleg eu prin libertate? De ce am nevoie de ea? Am nevoie de ea ca sa pot iesi cu prietenii mei, cu iubitul meu, etc. Nu suport telefonul care suna la momentul inoportun. Nu suport intrebarea: „Mai stai mult?” desi eu plecasem de o ora de acasa. Cauza e mama. Motivul ei? Teama. Pentru ce? Aici deja nu mai stiu. Nu stiu pentru ca inca nu sunt mama. Dar sunt oameni carora le port de grija si realizez ca totusi nu ma manifest asa. Majoritatea adolescentilor trec prin asemenea perioade si cunosc sentimentul acut de frustrare, de revolta care iti ingaureste sufletul ca un glont bine tras.

Impuscati-ma! Mi-am pus vesta anti-glont. Inima lui o protejeaza pe a mea si ma hranesc din el. Ma alimenteaza si ma injecteaza. Sunt drogata suficient cu el cat sa nu mai simt gloantele voastre. Credeai ca o sa plec capul, straino? Te inseli.

I’ll go straight to where the fuck I want!

Ca un joc de cărți

Mă cuprinde melaconlia și nu știu cu cine să vorbesc. Parcă toți sunt așa de departe de propria-mi lume… Dar un prieten îmi citește starea deși era în spatele unui monitor, o sticlă care nu exprimă nicio emoție. Hotărâtă să eliberez tot ce e în mine și la insistențele lui,  îi povestesc ce mi s-a întâmplat. Îmi las undele sufletului să-mi îndemne degetele și să aștearnă în lumea asta virtuală fiecare sentiment al meu. Trage concluziile „….Mi se pare ca un joc de poker. Niciodată nu știi ce carte se întoarce. Sincer, nu-mi place pokerul. Se zice că dacă te apuci sa-l joci, e ca un drog. Mi-e teamă acum când știu că deja l-am jucat…” Analizez ceea ce zice. Dumnezeule, câtă dreptate poate avea! Brusc, mă lovește ideea asta ca o revelație. Da, totul e un joc. Unii joacă cinstit. Pun suflet și speranțe în fiecare carte și joacă cu toată daruirea. Suferă când pierd și totuși, speranța îi îndrumă să joace mai departe! Alții trișează și se bazează doar pe pricepere și perversitate, uitând de speranță, fiind prea siguri de reușita lor. Va veni ziua când le va fi imposibil să mai trișeze și vor realiza că nu știu să joace! Într-adevăr, devine ca un drog. Devine pentru unii deviza de a trai. Trebuie să caștige și investesc tot: speranțe, sentimente, vise, iluzii în așteptarea cărții perfecte. Trăim într-o lume rece și goală, controlată de acești împătimiți ai jocurilor, de trișori. Și-au conturat traiul cu vicii, răutate și invidie. Ei uită să spere, să trăiască, să mângâie persoana de alături. Pentru ei, câștigul a devenit un obicei. Câștigă suflete nevinovate transformându-le în inimi poluate și rele. În acest joc, deviza este totul sau nimic! Soluție de mijloc nu va exista niciodată! Iar in cele din urma, nimicul va ajunge chiar ce-l joacă. Va deveni o umbră. Va fi secat de tot, până la ultimul strop de viață și culoare din el. Acel strop va spăla o dată cu el toată căldura sufletească. Orbiți de jocul ăsta nebunesc, vom uita să iubim. Vom deveni prea ocupați să câștigăm iar adevăratele sentimente se vor pierde în nebunia cărților…