Mutualitate

Ai început prin a-mi dărui un zâmbet și mai apoi un sărut. În decurs de un an de zile, mi te-ai dăruit cu totul. Tot ce ține de tine e legat de mine , într-o uniune desuetă prin romantismul ei. Mi-ai posedat sentimentele cu impudoare, încălcând orice fel de principii sau prejudecăți.

Iubirea e complexă, indiferent de esența ei: implică încredere, ceea ce necesită sinceritate, care se naște din respect și așa mai departe. Fiecare bucățică din iubire mi-a fost dăruită prin vorbele, gesturile și faptele tale. Nu s-a întâmplat nici măcar o singură dată să simt că ai uitat să iubești.

A fost un an plin. Am iubit mult și am fost iubită în aceeași măsură; am descoperit, am simțit și am atins. M-am bucurat ca un copil de fiecare secundă și am plâns când am știut că fericirea e colosală. Am plâns de dorul tau, dar și când te-am revăzut; am cunoscut dorul până în adâncul inimii și în măduva oaselor. M-a torturat.

Timpul mi-a fost otravă sfântă dar și dulce alinare. Mi-a lins rănile și m-a protejat, iar acum sunt fiica lui de suflet.

Mi-am desenat harta trupului și ochii mâinilor tale o citesc închiși. Mi-ai iubit vârfurile degetelor, m-ai alinat, m-ai prețuit și m-ai adorat. Ne-am refugiat în cuibul dragostei noastre și pentru asta m-ai dorit. M-ai pus mai presus de viața ta iar asta m-a înălțat către culmi ce-mi păreau de neatins. Orele sunt prea scurte pentru iubire, în fiecare formă a ei.

Ești charismatic, iubitule. M-a cucerit pudoarea primului tău sărut, iar parfumul tău mă îmbată mereu. Buzele tale sunt moi și catifelate ca petalele unui trandafir, iar atingerea lor mă face să tremur și azi.

Îți port o iubire nepământească. Mi se preling bobițe de cristal pe obraji când mă iubești.  Nu mă pot obișnui cu efervescența ce zace într-un bărbat care iubește. Mă șochează sufletul tău plin care mă dorește.

Le-ai dăruit sclipire ochilor mei. M-ai făcut mai fericită decât am fost în ceilalți 16 ani adunați. Din egoism, te rog să nu încetezi niciodată să o faci, cum nici eu nu voi înceta să fiu sprijinul, prietena, alinarea, logodnica, mama, soția și sufletul tău.

Voi fi mereu lângă tine. Te voi iubi cum te-am iubit din prima clipă. Voi face orice pentru fericirea noastră. Dar să nu pleci niciodată de lângă mine… Nu aș putea trăi fără mirosul tău pe perna mea, fără zâmbetul tău sau fără gesturile tale copilărești.

Te iubesc atât de mult încât nu îți voi da drumul niciodată. 

Curcubeu sentimental

El: ,,Știi, uneori mi-e frică să te sarut.”

Ea: ,,De ce, bebi?”

El: ,,Pentru că aș simți că profanez un înger sfânt.”

Și îl sărută lung, gustându-i buzele. Îi mângâie încet părul negru ca abanosul și îl privește în ochi-i mari. Erau plini de iubire și trăiau doar pentru ea. Vibrau la unison două suflete născute ca să fie legate. Pentru că da, rațiunea și inima îi spuneau cu toată puterea că el e „the one”, că va fi pentru totdeauna lângă ea, cu ea și in inima ei.

Se iubesc. Sunt doar doi copii. Doi copii ce nu se satură unul de celălalt. Iubirea e nebunie, o nebunie totală, o euforie oarbă care are puteri magice.

Eu sunt vrajită. Da, de tine, de noi, de fiecare secundă… de fiecare om care ne privește zâmbind, de fiecare compliment pentru noi, ca și cuplu… de fiecare dată când îmi pupi mâna pe stradă fără să te eschivezi că ar fi un gest prea romantic, de fiecare „te iubesc!” pe trecerea de pietoni… de fiecare moment în care ne-am distrat cu prietenii tăi, de fiecare moment în care am țopăit pe stradă împreună și am strigat că suntem fericiți…

Despre „chimie”, despre scânteia aceea auzisem. Da, da, auzisem. Cu tine însă…o simt în fiecare venă, în fiecare secundă. Dacă m-aș apuca să notez fiecare moment frumos pe care l-am trăit, nu m-ar crede nimeni. Deși te ating în fiecare zi, încă îmi pari ireal.

În niciun caz nu mi te-am dorit vreodată. Nu, pentru că tu esti mult mai mult decat imaginea fantastică pe care mi-o creasem în minte de-a lungul timpului. Mă simt în siguranță, mă protejează umbrela unei iubiri supraomenești.

Tu, al meu… atât de frumos, de atent și de sensibil. Tu, ca esență pură, suflet impecabil și inocent… Suflet menit mie, să respir fericire… Respiră-mă, sufocă-te cu mine, păstreaza-mă…

Am încălcat legea… Legea vieții.

El: „Știi cum mă simt? Pedepsit!”

Ea: „De când e dragostea o fărădelege?”

El: „Cred că Dumnezeu a devenit un…(îmi scapă)… Cămătar !! Și dobânda e prea mare.”

Ea: „Iubirea se plătește.”

Dacă am devenit realistă din cauza dificultăților care m-au lovit, astăzi încă o greutate îmi demonstrează veridic acest fapt. „M-am lovit ca de un perete invizibil” ți-am spus în urmă cu câteva minute. E adevărat. Se întâmplă să fiu pusă în fața unei situații pe care o cunoșteam de mult, dar nu o conștientizam. Momentul e de o intensitate tulburătoare… Mi-a fugit pământul de sub picioare și ceva în mine s-a rupt. Curgeau bobițe de cristal din ochi-mi albaștri, ochi ce acum zâmbeau doar la atingerea blândă a fericirii tale.

Le va fi fost răpită în câteva zile. Mi-ai spus aseară: „Regret că sunt om, regret că nu sunt perfect să-ți ofer totul, că nu sunt înger…să fiu îngerul tău păzitor.” Dar ești.

Mi-a fost Ne-a fost greu. Facilitatea cu care am depășit fiecare problemă a devenit acum apăsarea noastră. Situația prezentă nu are soluții.

Două suflete ai căror ochi se vor găsi în imposibilitatea de a se mai privi. Pașii mei nu vor mai dansa pe străzi alături de ai tăi, scăldându-se în baia de soare… Chipul nu-mi va mai radia de fericire când mâna ta îmi colorează existența.

Și da!, iubirea se plătește. Fericirea, la rândul ei, are un preț exorbitant ca acea haină de firmă pentru care te chinui mult timp să strângi bani.

Am strâns împreună luni întregi de lacrimi și suferință. Dumnezeu ne-a dat șansa să încheiem capitole gri la care ne supusese, să trăim unul pentru altul. Astăzi, tot EL decide să ne pună la încercare. Am încredere în noi. Nu am încredere însă, în timp. Pentru că el e factorul decisiv în ceea ce privește fiecare obstacol emoțional.

Dar sper pentru că așa m-ai învățat tu. Și dacă „Dragostea învinge totul!”, de ce nu ar face-o și de data asta? …

Iremediabil îndrăgostită!

Da, sunt mai mult decât îndrăgostită. Adică iubesc. Te iubesc! Pe tine… Pentru că azi buzele mele ți-au răspuns însetate pentru prima dată „Și eu te iubesc!”.

Sunt foarte fericită, atât de fericită încât am senzația că nimeni nu poate fi atât de fericit. În prima zi în care ne-am cunoscut, a plouat. Dumnezeu a vrut ca astăzi, când împlinim două luni, să plouă iar, la fel ca în acea zi. Îți mulțumesc, iubitul meu, că ai făcut o reconstituire frumoasă a acelei zile: mi-ai adus din nou flori, am mers în același loc și ai fost la fel de emoționat… Numai că, de data aceasta, nu ți-a mai fost teamă de nimic. Purtai în suflet doar dorința de a mă face fericită, cum o faci de altfel, în fiecare zi.

Mi-e ciudat să realizez că fericirea se poate exprima atât de greu. E de nedefinit cum două inimi pot bătea în același ritm, cum două suflete se pot simți atât de unite când sunt departe unul de celălalt. Astăzi am fost atât de fericită încât după fiecare sărut al tău, mă opream să respir adânc. Era ceva în mine ce îmi tăia respirația… Era tumultul fericirii tale. Sunt nemăsurabil de fericită doar atunci când simt că și sufletul tău plutește pe același nor.

Doi copii, beți de fericire, sub un cer albastru ce vărsa lacrimi de fericire pentru iubirea lor pură. Îți mulțumesc că îmi dai șansa să fiu atât de fericită! Că, pentru prima dată, nu simt că eu iubesc mai puțin… Simt că, într-adevăr, iubirea înseamnă reciprocitate, nu compromis, înseamnă să faci totul ca celălalt să zâmbească, cum ai făcut tu de nenumărate ori…

Dacă ai putea să citești tot ce înseamnă acel „Te iubesc!” din spatele ochilor mei…

Cotidian transformat

(Știu că sunt extremistă. Dar dacă nu aș fi, te-aș mai surprinde vreodată cu ceva ?)

Valsăm suav pe melodia iubirii noastre. Nu știam că sunt capabilă să dansez atât de frumos prin viață, alături de tine. Tot ce ating e contaminat de fericire, ajunge în euforie cu un singur degețel. Expir fericire prin fiecare por.

(Nu-mi ajung cuvintele.)

Știi cum e să fii atât de fericit încât să vezi frumos orice lucru în lume? Să simți nevoia să zbori pentru că ai senzația că ai propriile tale aripi? Să-i simți fiecare bătaie a inimii ca și cum ar fi creată special pentru inima ta, ca ele să bată la unison? Să vă zâmbiți radiind pe stradă când vă țineți de mână? Să simți nevoia disperată de a te ține el în brațe de fiecare dată când ai un mic necaz?

Eu… da! Și nu am nevoie de cuvinte, faptele tale mă înalță de parcă aș fi un înger de fiecare dată când mă săruți. Am senzația că toate dorințele mi se împlinesc în tine, mă asaltează frumusețea lor. Îmi invadezi sufletul într-un mod ireversibil, de parcă în fiecare zi ai avea în buzunar un pachețel cu fericire rezervat mie.

(Și ce dacă mai avem și probleme? Le-am depășit cu brio de fiecare dată!)

M-am lăsat prinsă în iubirea ta. Să nu-mi dai drumul nicicând…

Se amăgea.

Soarele deja auriu îmi chema sufletul nerăbdător să-l absoarbă. A fost cel mai proaspăt aer pe care l-am simțit în plămâni. M-a învăluit o dorință nebunească să alerg, să simt parfumuri uitate de inima mea. Bătăile din pieptul meu cereau disperate să inhaleze ceea ce părea un miraj uitat într-o junglă virgină a sufletului meu.

Privirea-mi emoționată săruta acum pământul pe care pașii tăi îl mângâiaseră, iar umbra-mi zburdalnică atingea fiecare strop de amintire. Le păstrasem pe toate într-un colier ce-mi înnobila sufletul. Datorită lor, esența fericirii, mă simțeam ca o fugară. Încă dețineam euforia pe care ți-o furasem în 2 zile reci de iarnă. Imaginea mea din vitrină mi-a dăruit un zâmbet infantil.

Subit, o rafală de vânt mistuitoare mi-a înghețat trupul. M-a lovit de realitate. Totul era doar o amintire: pașii, euforia, îmbrățișările. Colierul de pe suflet brusc s-a rupt, împrăștiindu-se în bobițe mici de durere ce-mi înțepau inima cu veninul lor.

Mi-aș fi dorit ca inima mea să fi fost atunci de fier, să nu o ardă durerea. Dar nu putea. Trebuia să plătească cu lacrimi de foc pentru fiecare clipă de fericire care o drogase.

Pentru un moment, uitase că de fapt plutea într-o baltă de sânge îndurerat, nu pe un nor de fericire.

Derapaj în amintiri

Azi mi-am pierdut memoria prezentă. Am derapat în amintiri putrezite, cu stupoarea unui suflet reînviat. Concluziile adunate într-un mănunchi plin de ghimpi mi-au înspăimântat sufletul. Nu fusesem niciodată fericită.

M-am complăcut în situația cotidiană, uitând să alerg după sclipirea magnifică ce avea să-mi resusciteze sufletul. Astăzi, realizez că eram un suflet gol. De ce astăzi? Pentru că până acum nu am avut încredere. Am preferat să-mi instalez pe inimă un scut protector, ferindu-mă astfel și de fericire, și de dezamăgire. Timpul însă m-a crescut. Micile piedici m-au întărit. Iar dezamăgirile de care tot încercasem să mă feresc, m-au găsit, m-au învins și m-au maturizat.

Nu mai știu exact de ce am decis să-ți abandonez sufletul meu. Am simțit -da, pentru că mă găsesc în centrul sferei sentimentelor- că TU meriți. Și ai meritat. M-ai făcut să uit de „găurile negre” din sufletul meu, umplându-le cu iubirea ta, cu puritatea sufletului tău. M-a acaparat în scurt timp îmbrățișarea sufletului tău cald, ce a topit treptat scutul ce se înfășurase în jurul meu. Nu știu dacă mă gândesc cu nostalgie la tot ce ține de trecutul meu până la tine sau cu regret. Ce-i drept, mi-aș fi dorit să fie altfel. Dar dacă ar fi fost diferit, poate nu aș mai fi avut norocul de a te cunoaște. Și n-aș fi vrut să se întâmple asta. Chiar nu aș fi vrut…

Sentiment iluzoriu

E vară și seară. Te zăresc pe bancă și începe să plouă. Mă îndrept cu pași grăbiți spre tine iar fâșia de stradă mi se pare deja prea lungă. Într-un final, ajung lângă tine. Mă privești uimit, îmi simți parfumul și îl inhalezi înfometat ca pe drogul tău preferat . Îmi întinzi mâna.. O ating cu inima tremurândă de dorința de a te avea în brațe.Și sar la pieptul tău. Îți place și mă strângi mai tare. Mă cuibăresc lângă inima ta, cât mai aproape, aș vrea să te simt atât de lipit de mine, până în străfundul coastelor mele. Mă mângâi cu răsuflarea tăiată pe frunte și te simt atât de „al meu” încât mă uimesc chiar și pe mine. Mă retrag subtil și îmi ridic privirea spre ochii tăi calzi. Mă privești cercetător și iți cobori chipul. Îți ridici ochii timid și știu, vezi iubirea plină în fiecare sclipire a ochilor mei.

Eu: „Știi, nu e așa?”

El: „Tu știi?”

EU: „Da, știu!”

Și mă sărută lacom, punându-și toată iubirea într-o atingere a buzelor noastre fierbinți. Mă izbește de bancă. Mă sărută. Îmi retrag buzele rămase în sevraj de la ultimul sărut și îl îmbrățișez. Stătea pe bancă pe spate. Eu deasupra lui, îmbrățisați. Și priveam cerul.  Aș fi vrut să păstrez clipa aceea într-o sticluță și să o deschid de câte ori vreau și să absorb parfumul unei frumoase amintiri, profundă și pură în fiecare strop al esenței sale. Buzele lui mă căutau,  de parcă erau pierdute în oceanul fericirii care ne înconjura. Și mă săruta firav, dulce, suav, de-a dreptul… asurzitor. Asurzitor?? Nuuuuuu!!! E telefonul !!! Și mama: „Sună telefonul  ăla, nu-l auzi, răspunde odată!”

http://www.youtube.com/watch?v=ek4xUevetJA