Dragostea e o boală fără de care nu ești sănătos.

Viața lângă tine e ca un montagne-rousse. La început, mă simt în siguranță pentru că linia e dreaptă, tu mă ții în brațe și viteza e redusă iar sentimentul de teamă nu e prezent în mod acut. Apoi, linia urcă și din tot trupul mi se ridică o înfiorare plăcută, ce mă zguduie din temelii. Tu țipi de bucurie lângă mine iar sunetul fericirii tale mă îmbată profund. În schimb când linia coboară, frica mă apasă iar brațele tale nu mă ating suficient. Mă seacă neliniștea iar conștiința mi se blochează. Tot ce-mi doresc e să se termine. Însă cursul ei e continuu, deși poate diferit în anumite momente.

Ieri mi-am afirmat, beată de plăcere „Ce bine că e el!”. Dacă m-ai fi întrebat atunci „De ce eu?”, întrebarea mi s-ar fi părut frumoasă ca un zbor de pasăre. Ți-aș fi înșirat mii de motive pentru că atunci linia era dreaptă și îi aveam alături și pe părinții tăi, pentru prima dată în cursa noastră din montagne-rousse. Duioșia lor mi-ar fi îndepărtat teama ca pe niște haine pe care le lași în râu, purtate de cursul apei.

Astăzi, în schimb, m-am întrebat eu „De ce e el?”. Mă adânceam în cercetarea motivelor, cum ai căuta izvorul apei subterane neregulat într-o grotă. Probabil că sunt nerecunoscătoare. Brațele tale m-au protejat în multe coborâșuri, iar acum când nu mă ajungi, îmi doresc să o poți face și de data asta. Îți e imposibil numai din vina mea, pentru că nu țip că mi-e frică, deși coborârea bruscă îmi înspăimântă sufletul. Aș vrea doar să vezi tu, să mă citești, să treci prin mine cum îți cade nisipul printre degete iar în palmă îți rămân gunoaiele. Să le arunci departe, ca să mă pot scurge prin tine.

Sunt bolnavă. Mi-e prea frică de frica mea.

Sentiment efervescent

Căile sufletului sunt misterioase chiar și pentru cine a depășit nenumărate stări.

Eu! Îmi simt astăzi sufletul diferit. Nu credeam că o stare de spirit se poate transforma în durere fizică. Am în piept o greutate ce mă apasă răvășitor. E o lacună, un gol chinuitor ce se joacă conștient cu mine, cu mine în

întregime.

Îmi doboară sufletul, îl tăvălește pe jos cu o înflăcărare brutală, conștientizând răul pe care il aduce. Sufletul meu respiră sacadat, pe jumătate învins. Gura lacomă a dorului care se zbate să mă supună mă mușcă, rupe bucăți fragile din albul purității ce-mi stăpânește inima. Lupta devine mai aprigă dar îi resping nemilosului sentiment următoarea lovitură. Dorința-i neîmplinită și exacerbată de eșec îi năruie liniștea și îi sporește puterea. Îmi înfige săgeți necruțătoare adânc în inima plăpândă, aducându-mi fisuri într-o temelie încă șubredă. Preludiul acestei suferințe sentimentale mă îngrozește, îmi cutremură ființa până în măduva oaselor.

Orizonturile sentimentelor au fost depășite. I-am pipăit intenția dorului de a mă lovi din nou dar nu m-am mai opus.

Știam că va fi inutil. Mi-aș fi obosit sufletul pe care oricum urma să-l predau necruțătorului sentiment. Cum ar putea să nu fie așa?

Degetele mele încă poartă impregnate urmele ultimelor tale săruturi. Suavitatea momentului de afecțiune în care m-am lăsat pierdută îmi cucerește fiecare simț iar sfera încărcată de îmbrățișări absolute ce mi-a tatuat trupul e mai vie ca niciodată pe pielea mea.

Îți caut parfumul rătăcit printre hainele mele. Vreau să-l absorb, să absorb ultimul strop al îmbrățișării tale.

Risc să alunec în abisul inevitabil al dragostei.Mi-e dor de tine, de primul sărut ce-mi gâdila senzual buzele într-o dimineață ploioasă de martie !