Tremura din creștetul capului până în vârfurile călcâielor. O durere de cap o mistuia și își simțea trupul iresponsabil de acțiunile ei. A ieșit pe balcon, aruncând nervoasă hanoracul pe pat. Nu îi trebuia, căuta o alinare în frigul de afară pentru că noaptea era rece dar nu a ajutat-o cu nimic. S-a refugiat într-o țigară. Trăgea speranța că sfârșitul de săptămână va pune capăt ultimelor zile de coșmar dar se înșela amarnic. Întotdeauna i-a plăcut să vadă o țigară arzând, jocul fumului în aer o fascina. Acum, nu-l mai observa. Trăgea din țigara abia aprinsă ca un șarpe din victima lui, iar după 3 fumuri, o moleșeală caldă a copleșit-o. De ce o relaxa țigara aceea?
Tremurul s-a întețit iar corpul îi era tot greu ca o piatră de moară. Era un suflet împrăștiat, aruncat în întregime într-un tomberon nou. Luminile palide ale felinarelor o scârbeau, deși se visa sub ele în brațele lui. Inutil. Frustrarea îi înveninase sufletul, transformându-i-l într-o spumă de mare ce avea să se împrăștie iremediabil în vânt. Avea nevoie de el, să o țină la pieptul lui, deși își nega vag dorința.
Dezamăgită, își lăsa sufletul cotropit ca pământul de ploaie. Amețeala îi dispărea lent, pierzându-se din nou în realitate. Își dorea un alt pas, mergând spre patul gol. Dar se hrănea inutil cu vise, ca un copil care vrea altă mașinuță. Perna în care își afunda chipul avea mirosul lui iar lacrimile i s-au oprit cu un nod în gât ce o chinuia. Vârtejuri amețitoare o purtau spre alte maluri dar toate aveau imaginea lui. Poate că noaptea îi va alunga durerea.
Blondix 