Imn catre Isis

Paulo Coelho-Unsprezece minute -> Imn catre Isis, descoperit la Nag Hammadi, secolul al III-lea sau al IV-lea.

Pentru că eu sunt cea dintâi și cea de pe urmă

Eu sunt cea venerată și cea disprețuită

Eu sunt prostituata și sfânta

Eu sunt soția și fecioara

Eu sunt mama și fiica

Eu sunt brațele mamei mele

Eu sunt cea stearpă și numeroși sunt copiii mei

Eu sunt cea căsătorită și fata bătrână

Eu sunt cea care aduce pe lume și cea care niciodată n-a zămislit

Eu sunt alinarea durerilor nașterii                                                     

Eu sunt soția și soțul

Eu am fost bărbatul care m-a crescut

Eu sunt mama tatălui meu

Sunt sora soțului meu

Și el e copilul meu respins

Poartă-mi totdeauna respect

Pentru că eu sunt cea scandaloasă și cea magnifică.

Crimă

Zorii zilei s-au ridicat vioi și cu un zâmbet surprinzător. Erau schimbați, simțeam cum renunțaseră la ceva. Era stratul subțire ce acoperea splendoarea. Era malefic. Am simțit: O uciseseră! Îi sfâșiaseră tot ce avea mai de preț, o izgoniseră rapid, umilind-o. Dar m-am bucurat. Mi-a zâmbit gingaș sufletul odată cu ridicarea cerului iar pieptul mi s-a umplut cu aerul înțepător. El era viu. Și mă contamina. M-am simțit uimitor mai vie, mai fericită, mai frumoasă. Multitudinea de sentimente mă invada, îmi colora ființa și îmi reîmprospăta existența. De ce era fereastra deschisă? Era 7:30, oră destul de neobișnuită pentru a mă trezi. Iarna asta, preferam să lenevesc până aproape de prânz în pat, cuibărită în plapumă, cu gândul departe. Mirosul cald de cafea mă chema. L-am inhalat sceptică dar l-am urmat. M-am bucurat de gustul fierbinte și l-am lăsat să mă încălzească. M-am plimbat desculță pe podeaua rece și m-am cuibărit în mine cu o liniște pe care aproape o uitasem. Valul de amintiri îngropate în adâncuri împletite mi-a reaprins scânteia fericirii. Am ieșit zâmbind în ușă nerăbdătoare să mă bucur de moartea ei. Da! Iarna murise iar bucuria soarelui îmi invada sufletul. Totul era plin de viață! Oamenii mă priveau și le zâmbeam iar ei, îmi răspundeau binevoitori. Am văzut miracolul soarelui înviorător: flori! Flori superbe, tinere ce-mi colorau văzul. Reflectau o frumusețe gingașă. Vroiam să fie cel mai frumos cadou pentru mama. Știu că fericirea ei nu așteaptă o zi specială. Iar sunt curioasă! Abia aștept să o văd fericită…