Iubesc iubirea

Daca ar trebui sa fim planete in Univers, eu as fi Pamantul, iar tu ai fi Soarele meu. M-as invarti in jurul tau pentru ca tu esti centrul universului meu.

Teoriile despre dragoste afirma ca iubirea aceea pasionala dureaza in jur de 3 luni. Imi permit luxul de a le contrazice pentru ca ne-am petrecut impreuna, pana in momentul de fata, aproape 11 luni.

(Nu ma gandeam vreodata ca voi ajunge intr-o relatie longeviva.)

Aseara, nu stiu exact de ce, am simtit o bucurie infantila in suflet. Sclipirea ochilor tai, care reflecta chipul meu zambitor, mi-a dat de inteles ca nu s-a schimbat nimic…in rau. Din contra, e din ce in ce mai bine.

Pe banca rece din parc mi-ai spus ca m-am schimbat, argumentand solid. Intr-adevar, schimbari sunt. La fel eu, cat si tu, ne-am schimbat. Sau mai degraba, ne-am modelat caracterele in asa fel incat sa ne contruim comuniunea dintre suflete atat de necesara intr-o relatie de iubire care se vrea a fi solida.

Sunt foarte indragostita de tine; de tine si de bucuria pe care ti-o simt in nucleul inimii cand ma strangi in brate. Consider ca dragostea e o surpriza continuua, ce umple cu desavarsire orice lacuna posibila sau imposibila in sufletul cuiva.

Sufletul si inima mea erau… nu zdrobite, ci mai degraba, ca o statueta sparta si lipita de nenumarate ori. Astazi, pe langa faptul ca statueta s-a refacut complet, a si capatat o alta forma. E de o frumusete orbitoare, magnifica, la care am ravnit intotdeauna. (Am considerat ca fericirea se naste doar din iubire, pe cand celelalte impliniri sunt doar simple bucurii.) Poate ca lipsuri (minore, ce-i drept) vor mai fi intotdeauna, insa nevoia mea cea mai mare a fost satisfacuta.

Mi-am iubit iubirea pe care o pot darui si m-am despartit cu greu de ea atunci cand am fost nevoita sa o fac. Bucati din mine se desprindeau, risipindu-se in sufletele celor carora le apartineau. Ca sa le recuperez, aveam nevoie de timp si resemnare. Cum sa ceri resemnare unei vulcanice ca mine? Sau rabdare cu timpul, cand eu nu pot astepta nici macar doua minute?

Mi-a trebuit ceva mai puternic, un drog care putea inlocui orice medicament.

(M-am drogat cu tine; am luat supradoze, fara sa mai ajung in spital. Sunt „high” in fiecare zi pentru ca ma droghez cu tot ce e al tau.)

Spun „Adio!” azi efemeritatii. M-am indragostit de hazardul care te-a adus la mine, de longevitatea iubirii in care cred cu tarie, de sufletul tau.

Pe de alta parte, si sufletul tau s-a schimbat. E mai indragostit de mine, si e modificat. Sufletul tau era un Adam, dezgolit din toate punctele de vedere. Am devenit Eva ta si te-am transformat. Ti-am dat scut si arme, fara sa te fac sa pacatuiesti. Goliciunea ta a fost acoperita, iar puterea s-a impregnat in trupul tau.

Eu, tu, noi. Suntem doi, da! Dar de cele mai multe ori, ma simt de parca trupul tau e in al meu, sufletul tau e impregnat in al meu; ca o uniune.

(No you, no life!)

Speranţe

 Încerc! Dar dacă încerc, nu înseamnă neapărat că reuşesc. De data asta, chiar nu pot, deşi mi-am zis mereu că „o să pot!”, indiferent de circumstanţe. Acum e diferit. De ce? Pentru că e vorba de tine.
 Sunt teribil de imprevizibilă, am un suflet nestatornic în care zace o avalanşă nestăvilită de sentimente, dar cu toate astea nu reuşesc să mă schimb atunci când mă roade pe dinăuntru sentimentul ăla teribil, aşa cum roade o molie iarna hainele şi nu le mai poţi purta după.
 Îmi contopesc inima cu parfumul tău, sticluţa cu minuni… Mirosul pielii tale stă ascuns în ea, pielea ta, de care mă bucuram în fiecare zi nelimitat; acum, mi-e imposibil să te mai ating măcar.
 Gândurile-mi voluptoase se pierd înfundate de lacrimile din colţul ochiului, bobiţe ce mi se preling reci pe faţă, stingându-se pe gât. Au gust sărat, dar dulcele amar din dorul ce ţi-l port e cel care mă tulbură perpetuu. Doar prezenţa ta tumultuoasă mai are acest efect asupra mea. Tu eşti pasiunea aceea minunată care până acum existase doar în închipuirile mele, ca o pasăre fermecată cu pene trandafirii. Şi cum aş putea să nu-ţi plâng absenţa cand sufletul tău mi-era tovarăş special? Mă iubea, oh, şi încă mă iubeşte, avea grijă de mine, mă respecta, mă dorea. Dar nu are rost să vorbesc la trecut. Încă le simte. Totuşi, nu-şi mai poate satisface aceste plăceri. Iar micuţa mea inimă e tristă şi respiră greu. Se simte bolnăvioară. Dragostea doare! Şi până nu doare, nu conştientizezi cât de vie e!
 Se spune că timpul e cel mai bun medicament pentru durerile inimii. Acum, mi-e cea mai sfântă otravă! Cu cât trece mai mult timp, cu atât mă doare mai mult înăuntru. E o flacară acolo care nu se stinge nicio secundă, mă arde…
 Până la urmă, va înceta. Inima mea şi sufletul tău se vor lua de mână şi vor continua pe aceeaşi cale: cărarea vieţii noastre!