Au rămas doar pozele. Și simple regrete.
Durere? S-a volatilizat.
Zâmbet? Mă bucur din nou de buze roșii, neatinse și seducătoare.
Sentimente? Banale rămășițe.
Tu? ! Capitol închis.
Și explicații… Poate că ar fi prea multe de zis. Gândurile mele întunecate sunt ferecate într-o inimă mai vie ca niciodată. E o inimă sfâșiată, dar fericită.
Pentru că a iubit. Chiar dacă a pierdut, a fost fericită. Știi ce mi-a spus inima mea ieri? Că ar vrea să te urască. Dar încerca doar să se mintă.
Nu te va urî pentru că ai dezamăgit-o. Te va păstra într-un loc timid și ascuns, pe care timpul îl va acoperi într-o zi. Până atunci se va înarma cu răbdare. Doar atât, pentru că nu se va schimba niciodată. Când se va îndrăgosti din nou, o va face la fel de naiv și nu-și va putea impune să nu se dăruiască întru-totul. Micuța mea inimă!
Dacă nu ar fi ea atât de naivă, nu aș mai fi cine sunt. Eu, total necunoscută timpului perpetuu, într-un mod pueril, de neatins.
Numește-mă insensibilă pentru că nu știi să mă citești !
Blondix 