Curcubeu sentimental

El: ,,Știi, uneori mi-e frică să te sarut.”

Ea: ,,De ce, bebi?”

El: ,,Pentru că aș simți că profanez un înger sfânt.”

Și îl sărută lung, gustându-i buzele. Îi mângâie încet părul negru ca abanosul și îl privește în ochi-i mari. Erau plini de iubire și trăiau doar pentru ea. Vibrau la unison două suflete născute ca să fie legate. Pentru că da, rațiunea și inima îi spuneau cu toată puterea că el e „the one”, că va fi pentru totdeauna lângă ea, cu ea și in inima ei.

Se iubesc. Sunt doar doi copii. Doi copii ce nu se satură unul de celălalt. Iubirea e nebunie, o nebunie totală, o euforie oarbă care are puteri magice.

Eu sunt vrajită. Da, de tine, de noi, de fiecare secundă… de fiecare om care ne privește zâmbind, de fiecare compliment pentru noi, ca și cuplu… de fiecare dată când îmi pupi mâna pe stradă fără să te eschivezi că ar fi un gest prea romantic, de fiecare „te iubesc!” pe trecerea de pietoni… de fiecare moment în care ne-am distrat cu prietenii tăi, de fiecare moment în care am țopăit pe stradă împreună și am strigat că suntem fericiți…

Despre „chimie”, despre scânteia aceea auzisem. Da, da, auzisem. Cu tine însă…o simt în fiecare venă, în fiecare secundă. Dacă m-aș apuca să notez fiecare moment frumos pe care l-am trăit, nu m-ar crede nimeni. Deși te ating în fiecare zi, încă îmi pari ireal.

În niciun caz nu mi te-am dorit vreodată. Nu, pentru că tu esti mult mai mult decat imaginea fantastică pe care mi-o creasem în minte de-a lungul timpului. Mă simt în siguranță, mă protejează umbrela unei iubiri supraomenești.

Tu, al meu… atât de frumos, de atent și de sensibil. Tu, ca esență pură, suflet impecabil și inocent… Suflet menit mie, să respir fericire… Respiră-mă, sufocă-te cu mine, păstreaza-mă…

Am încălcat legea… Legea vieții.

El: „Știi cum mă simt? Pedepsit!”

Ea: „De când e dragostea o fărădelege?”

El: „Cred că Dumnezeu a devenit un…(îmi scapă)… Cămătar !! Și dobânda e prea mare.”

Ea: „Iubirea se plătește.”

Dacă am devenit realistă din cauza dificultăților care m-au lovit, astăzi încă o greutate îmi demonstrează veridic acest fapt. „M-am lovit ca de un perete invizibil” ți-am spus în urmă cu câteva minute. E adevărat. Se întâmplă să fiu pusă în fața unei situații pe care o cunoșteam de mult, dar nu o conștientizam. Momentul e de o intensitate tulburătoare… Mi-a fugit pământul de sub picioare și ceva în mine s-a rupt. Curgeau bobițe de cristal din ochi-mi albaștri, ochi ce acum zâmbeau doar la atingerea blândă a fericirii tale.

Le va fi fost răpită în câteva zile. Mi-ai spus aseară: „Regret că sunt om, regret că nu sunt perfect să-ți ofer totul, că nu sunt înger…să fiu îngerul tău păzitor.” Dar ești.

Mi-a fost Ne-a fost greu. Facilitatea cu care am depășit fiecare problemă a devenit acum apăsarea noastră. Situația prezentă nu are soluții.

Două suflete ai căror ochi se vor găsi în imposibilitatea de a se mai privi. Pașii mei nu vor mai dansa pe străzi alături de ai tăi, scăldându-se în baia de soare… Chipul nu-mi va mai radia de fericire când mâna ta îmi colorează existența.

Și da!, iubirea se plătește. Fericirea, la rândul ei, are un preț exorbitant ca acea haină de firmă pentru care te chinui mult timp să strângi bani.

Am strâns împreună luni întregi de lacrimi și suferință. Dumnezeu ne-a dat șansa să încheiem capitole gri la care ne supusese, să trăim unul pentru altul. Astăzi, tot EL decide să ne pună la încercare. Am încredere în noi. Nu am încredere însă, în timp. Pentru că el e factorul decisiv în ceea ce privește fiecare obstacol emoțional.

Dar sper pentru că așa m-ai învățat tu. Și dacă „Dragostea învinge totul!”, de ce nu ar face-o și de data asta? …

Sentiment iluzoriu

E vară și seară. Te zăresc pe bancă și începe să plouă. Mă îndrept cu pași grăbiți spre tine iar fâșia de stradă mi se pare deja prea lungă. Într-un final, ajung lângă tine. Mă privești uimit, îmi simți parfumul și îl inhalezi înfometat ca pe drogul tău preferat . Îmi întinzi mâna.. O ating cu inima tremurândă de dorința de a te avea în brațe.Și sar la pieptul tău. Îți place și mă strângi mai tare. Mă cuibăresc lângă inima ta, cât mai aproape, aș vrea să te simt atât de lipit de mine, până în străfundul coastelor mele. Mă mângâi cu răsuflarea tăiată pe frunte și te simt atât de „al meu” încât mă uimesc chiar și pe mine. Mă retrag subtil și îmi ridic privirea spre ochii tăi calzi. Mă privești cercetător și iți cobori chipul. Îți ridici ochii timid și știu, vezi iubirea plină în fiecare sclipire a ochilor mei.

Eu: „Știi, nu e așa?”

El: „Tu știi?”

EU: „Da, știu!”

Și mă sărută lacom, punându-și toată iubirea într-o atingere a buzelor noastre fierbinți. Mă izbește de bancă. Mă sărută. Îmi retrag buzele rămase în sevraj de la ultimul sărut și îl îmbrățișez. Stătea pe bancă pe spate. Eu deasupra lui, îmbrățisați. Și priveam cerul.  Aș fi vrut să păstrez clipa aceea într-o sticluță și să o deschid de câte ori vreau și să absorb parfumul unei frumoase amintiri, profundă și pură în fiecare strop al esenței sale. Buzele lui mă căutau,  de parcă erau pierdute în oceanul fericirii care ne înconjura. Și mă săruta firav, dulce, suav, de-a dreptul… asurzitor. Asurzitor?? Nuuuuuu!!! E telefonul !!! Și mama: „Sună telefonul  ăla, nu-l auzi, răspunde odată!”

http://www.youtube.com/watch?v=ek4xUevetJA