Mutualitate

Ai început prin a-mi dărui un zâmbet și mai apoi un sărut. În decurs de un an de zile, mi te-ai dăruit cu totul. Tot ce ține de tine e legat de mine , într-o uniune desuetă prin romantismul ei. Mi-ai posedat sentimentele cu impudoare, încălcând orice fel de principii sau prejudecăți.

Iubirea e complexă, indiferent de esența ei: implică încredere, ceea ce necesită sinceritate, care se naște din respect și așa mai departe. Fiecare bucățică din iubire mi-a fost dăruită prin vorbele, gesturile și faptele tale. Nu s-a întâmplat nici măcar o singură dată să simt că ai uitat să iubești.

A fost un an plin. Am iubit mult și am fost iubită în aceeași măsură; am descoperit, am simțit și am atins. M-am bucurat ca un copil de fiecare secundă și am plâns când am știut că fericirea e colosală. Am plâns de dorul tau, dar și când te-am revăzut; am cunoscut dorul până în adâncul inimii și în măduva oaselor. M-a torturat.

Timpul mi-a fost otravă sfântă dar și dulce alinare. Mi-a lins rănile și m-a protejat, iar acum sunt fiica lui de suflet.

Mi-am desenat harta trupului și ochii mâinilor tale o citesc închiși. Mi-ai iubit vârfurile degetelor, m-ai alinat, m-ai prețuit și m-ai adorat. Ne-am refugiat în cuibul dragostei noastre și pentru asta m-ai dorit. M-ai pus mai presus de viața ta iar asta m-a înălțat către culmi ce-mi păreau de neatins. Orele sunt prea scurte pentru iubire, în fiecare formă a ei.

Ești charismatic, iubitule. M-a cucerit pudoarea primului tău sărut, iar parfumul tău mă îmbată mereu. Buzele tale sunt moi și catifelate ca petalele unui trandafir, iar atingerea lor mă face să tremur și azi.

Îți port o iubire nepământească. Mi se preling bobițe de cristal pe obraji când mă iubești.  Nu mă pot obișnui cu efervescența ce zace într-un bărbat care iubește. Mă șochează sufletul tău plin care mă dorește.

Le-ai dăruit sclipire ochilor mei. M-ai făcut mai fericită decât am fost în ceilalți 16 ani adunați. Din egoism, te rog să nu încetezi niciodată să o faci, cum nici eu nu voi înceta să fiu sprijinul, prietena, alinarea, logodnica, mama, soția și sufletul tău.

Voi fi mereu lângă tine. Te voi iubi cum te-am iubit din prima clipă. Voi face orice pentru fericirea noastră. Dar să nu pleci niciodată de lângă mine… Nu aș putea trăi fără mirosul tău pe perna mea, fără zâmbetul tău sau fără gesturile tale copilărești.

Te iubesc atât de mult încât nu îți voi da drumul niciodată. 

Speranţe

 Încerc! Dar dacă încerc, nu înseamnă neapărat că reuşesc. De data asta, chiar nu pot, deşi mi-am zis mereu că „o să pot!”, indiferent de circumstanţe. Acum e diferit. De ce? Pentru că e vorba de tine.
 Sunt teribil de imprevizibilă, am un suflet nestatornic în care zace o avalanşă nestăvilită de sentimente, dar cu toate astea nu reuşesc să mă schimb atunci când mă roade pe dinăuntru sentimentul ăla teribil, aşa cum roade o molie iarna hainele şi nu le mai poţi purta după.
 Îmi contopesc inima cu parfumul tău, sticluţa cu minuni… Mirosul pielii tale stă ascuns în ea, pielea ta, de care mă bucuram în fiecare zi nelimitat; acum, mi-e imposibil să te mai ating măcar.
 Gândurile-mi voluptoase se pierd înfundate de lacrimile din colţul ochiului, bobiţe ce mi se preling reci pe faţă, stingându-se pe gât. Au gust sărat, dar dulcele amar din dorul ce ţi-l port e cel care mă tulbură perpetuu. Doar prezenţa ta tumultuoasă mai are acest efect asupra mea. Tu eşti pasiunea aceea minunată care până acum existase doar în închipuirile mele, ca o pasăre fermecată cu pene trandafirii. Şi cum aş putea să nu-ţi plâng absenţa cand sufletul tău mi-era tovarăş special? Mă iubea, oh, şi încă mă iubeşte, avea grijă de mine, mă respecta, mă dorea. Dar nu are rost să vorbesc la trecut. Încă le simte. Totuşi, nu-şi mai poate satisface aceste plăceri. Iar micuţa mea inimă e tristă şi respiră greu. Se simte bolnăvioară. Dragostea doare! Şi până nu doare, nu conştientizezi cât de vie e!
 Se spune că timpul e cel mai bun medicament pentru durerile inimii. Acum, mi-e cea mai sfântă otravă! Cu cât trece mai mult timp, cu atât mă doare mai mult înăuntru. E o flacară acolo care nu se stinge nicio secundă, mă arde…
 Până la urmă, va înceta. Inima mea şi sufletul tău se vor lua de mână şi vor continua pe aceeaşi cale: cărarea vieţii noastre!

Sentiment efervescent

Căile sufletului sunt misterioase chiar și pentru cine a depășit nenumărate stări.

Eu! Îmi simt astăzi sufletul diferit. Nu credeam că o stare de spirit se poate transforma în durere fizică. Am în piept o greutate ce mă apasă răvășitor. E o lacună, un gol chinuitor ce se joacă conștient cu mine, cu mine în

întregime.

Îmi doboară sufletul, îl tăvălește pe jos cu o înflăcărare brutală, conștientizând răul pe care il aduce. Sufletul meu respiră sacadat, pe jumătate învins. Gura lacomă a dorului care se zbate să mă supună mă mușcă, rupe bucăți fragile din albul purității ce-mi stăpânește inima. Lupta devine mai aprigă dar îi resping nemilosului sentiment următoarea lovitură. Dorința-i neîmplinită și exacerbată de eșec îi năruie liniștea și îi sporește puterea. Îmi înfige săgeți necruțătoare adânc în inima plăpândă, aducându-mi fisuri într-o temelie încă șubredă. Preludiul acestei suferințe sentimentale mă îngrozește, îmi cutremură ființa până în măduva oaselor.

Orizonturile sentimentelor au fost depășite. I-am pipăit intenția dorului de a mă lovi din nou dar nu m-am mai opus.

Știam că va fi inutil. Mi-aș fi obosit sufletul pe care oricum urma să-l predau necruțătorului sentiment. Cum ar putea să nu fie așa?

Degetele mele încă poartă impregnate urmele ultimelor tale săruturi. Suavitatea momentului de afecțiune în care m-am lăsat pierdută îmi cucerește fiecare simț iar sfera încărcată de îmbrățișări absolute ce mi-a tatuat trupul e mai vie ca niciodată pe pielea mea.

Îți caut parfumul rătăcit printre hainele mele. Vreau să-l absorb, să absorb ultimul strop al îmbrățișării tale.

Risc să alunec în abisul inevitabil al dragostei.Mi-e dor de tine, de primul sărut ce-mi gâdila senzual buzele într-o dimineață ploioasă de martie !

Se amăgea.

Soarele deja auriu îmi chema sufletul nerăbdător să-l absoarbă. A fost cel mai proaspăt aer pe care l-am simțit în plămâni. M-a învăluit o dorință nebunească să alerg, să simt parfumuri uitate de inima mea. Bătăile din pieptul meu cereau disperate să inhaleze ceea ce părea un miraj uitat într-o junglă virgină a sufletului meu.

Privirea-mi emoționată săruta acum pământul pe care pașii tăi îl mângâiaseră, iar umbra-mi zburdalnică atingea fiecare strop de amintire. Le păstrasem pe toate într-un colier ce-mi înnobila sufletul. Datorită lor, esența fericirii, mă simțeam ca o fugară. Încă dețineam euforia pe care ți-o furasem în 2 zile reci de iarnă. Imaginea mea din vitrină mi-a dăruit un zâmbet infantil.

Subit, o rafală de vânt mistuitoare mi-a înghețat trupul. M-a lovit de realitate. Totul era doar o amintire: pașii, euforia, îmbrățișările. Colierul de pe suflet brusc s-a rupt, împrăștiindu-se în bobițe mici de durere ce-mi înțepau inima cu veninul lor.

Mi-aș fi dorit ca inima mea să fi fost atunci de fier, să nu o ardă durerea. Dar nu putea. Trebuia să plătească cu lacrimi de foc pentru fiecare clipă de fericire care o drogase.

Pentru un moment, uitase că de fapt plutea într-o baltă de sânge îndurerat, nu pe un nor de fericire.