
Tag Archives: primăvară
Decolorare

Dorință de 8 martie
E 8 martie – Ziua Mondială a Femeii. Mamă, adolescentă, bunică, soție… Toate merită azi atenție, afecțiune și zâmbete într-o doză mai ridicată. Pentru că e ziua noastră, a tuturor! 
Mi-am găsit pașii rătăciți de dimineață pe străduțe ce-mi păreau străine, deși le cunoșteam de ani întregi. Imaginile pe care inima mea le stoca uimită mă îndurerau. Băieți, bărbați cu buchete de flori în mâinile înghețate de la frig așteptau bucuria ce va încălzi sufletul persoanei iubite care va primi cu emoție acel simbol al dragostei.
Și eu mi-aș fi dorit ceva pentru mine. Și nu e egoism! Vroiam o îmbrățișare caldă, plină de afecțiune. Să-ți lipești trupul rece de al meu, să mă protejezi de toate. Mi-ai fi dat picătura de culoare ce ar fi fost de ajuns să-mi vopsesc totul în jurul meu, să-mi fac din suflet un curcubeu efemer.
Vroiam câteva clipe în care să plutesc în beatitudinea iubirii, să mă pierd în albul sufletului tău și să mă îmbăt cu aroma gingășiei. Dacă mi-ai fi atins mâna, aș fi putut zbura nestingherită luni întregi, euforică peste lumi pline de primăvară.
Și la ce mi-a servit dacă am visat? Nu mi-am primit mult așteptatul cadou.
Crimă
Zorii zilei s-au ridicat vioi și cu un zâmbet surprinzător. Erau schimbați, simțeam cum renunțaseră la ceva. Era stratul subțire ce acoperea splendoarea. Era malefic. Am simțit: O uciseseră! Îi sfâșiaseră tot ce avea mai de preț, o izgoniseră rapid, umilind-o. Dar m-am bucurat. Mi-a zâmbit gingaș sufletul odată cu ridicarea cerului iar pieptul mi s-a umplut cu aerul înțepător. El era viu. Și mă contamina. M-am simțit uimitor mai vie, mai fericită, mai frumoasă. Multitudinea de sentimente mă invada, îmi colora ființa și îmi reîmprospăta existența. De ce era fereastra deschisă? Era 7:30, oră destul de neobișnuită pentru a mă trezi. Iarna asta, preferam să lenevesc până aproape de prânz în pat, cuibărită în plapumă, cu gândul departe. Mirosul cald de cafea mă chema. L-am inhalat sceptică dar l-am urmat. M-am bucurat de gustul fierbinte și l-am lăsat să mă încălzească. M-am plimbat desculță pe podeaua rece și m-am cuibărit în mine cu o liniște pe care aproape o uitasem. Valul de amintiri îngropate în adâncuri împletite mi-a reaprins scânteia fericirii. Am ieșit zâmbind în ușă nerăbdătoare să mă bucur de moartea ei. Da! Iarna murise iar bucuria soarelui îmi invada sufletul. Totul era plin de viață! Oamenii mă priveau și le zâmbeam iar ei, îmi răspundeau binevoitori. Am văzut miracolul soarelui înviorător: flori!
Flori superbe, tinere ce-mi colorau văzul. Reflectau o frumusețe gingașă. Vroiam să fie cel mai frumos cadou pentru mama. Știu că fericirea ei nu așteaptă o zi specială. Iar sunt curioasă! Abia aștept să o văd fericită…