Gol-la superlativ

Postare goală. (aproximativ goală)

Suflet gol. (aproape gol)

Cameră goală. (tulburător de goală)

Gol. Gol. Gol. Totul mi se pare gol și trist.

Te iubesc, mami ! Te iubesc, tati !

Nu v-am zis-o niciodată privindu-vă în ochi. Acum, fără voi, simt nevoia să v-o zic mai mult ca niciodată. O să fac asta, trebuie ! Mă voi descătușa de tot dorul pe care îl acumulez treptat, violent.

_______________________________________________________

Tu! Iubitul meu, am nevoie… Să mă ții în brațe, unde mă simt protejată. Să-mi mângâi chipul cum o faci mereu, de parcă ai fi un sculptor care își finisează opera. Să mă săruți încet, suav, să mă bucur de gustul tău și de buzele tale catifelate. Să-mi atingi mâinile în felul tău, de parcă ar fi cele mai delicate ființe pe care le-ai atins vreodată. Să-mi faci trupul să tremure doar când mă privești, când simt că te oglindești în ochii mei albaștri…

Doar când sunt cu tine mă pierd într-o altă lume, tu mă faci să uit de tot.  Am nevoie de tine

Iar pentru asta, nu am punct, nu există limită

Punct. Și de la capăt!

Ai încercat să semeni semințe pe un teren fertil, ce-i drept. Dar seceta le-a distrus.

Abracadabrantă povestioară! Pe albia timpului s-au scurs puține săptămâni, dar eficiente. Ar fi fost un sacrilegiu pentru biata-mi micuță inimă s-o chinui într-un mod perpetuu. Când privesc înapoi, zâmbesc. Totul pare o amintire mult prea îndepărtată. Timpul a fost mai eficace ca niciodată. Mi-a mistuit dureri ce păreau de neînvins. Eram un corp plăpând, căzut într-o grădină de crini. Mutilată, îi transformasem în maci. Ridicând întâmplător privirea, am descoperit ascuns un crin neatins, pur. Era stropul de putere ce devenise din efemer, veșnic și stăruitor. Mi-am lăsat inima covârșită lamentabil de durere într-un început, alt început, înghețat.

Dar a venit primăvara. A răsărit soarele, victorios. Mi-a adus cu el zâmbet, putere și o inimă proaspătă, vie.

Credeam că am depășit etapa naivității. Acum, după încă un eșec, și o nouă speranță, realizez că totul e efemer.  Toate vin și trec toate. De fiecare dată când mă voi îndrăgosti, o voi face cu aceeași stupoare a descoperirii unui sentiment cu totul nou, cuprinzător. Niciodată nu voi iubi de două ori în același fel. Îmi permit să descopăr iubirea ca un copil, să o simt curioasă și neștiutoare. Să mă abandonez total, să fiu fericită apoi să îmi pun punct sentimentelor. Și să o iau de la capăt.

Am mai înțeles, de asemenea, că nimic nu mă poate doborî. Orice durere, oricât ar fi de sfâșietoare, nu-mi distruge speranța. Pentru că am trecut de multe ori prin atâtea, pentru că am iubit și am fost dezamăgită, pentru că de fiecare dată m-am ridicat și am zâmbit, chiar dacă mi se năruiseră lumi întregi de vise.

Nu o să mai spun niciodată „ Nu mai pot ! ” . Pentru că pot. Și încă o dată, mi-am arătat asta. Iar tu! , ultimul meu punct de plecare… Nu te regret. Mi-ai mai dăruit o învățătură. Azi mă cunosc mai bine, mulțumită ție. Dar tu, nu. Nu ai avut prilejul de a vedea tot ce sunt.

Poate că… Altcineva va vedea. De azi, te-am uitat. Îmi dăruiesc gândurile altcuiva.

De la capăt !