14 decembrie 2009; 20:56
Credeam că iubirea mea e diferită de a celorlalți, atât în profunzime, cât si în intensitate. Credeam că iubirea mea poate darâma cetăți și ziduri clădite pe trăiri înrădăcinate adânc în inimi înfometate, dar mă înșelam. Nesiguranța își poate găsi loc prin orice scorbură din zid, și așa, în timp, îi slăbește rezistența, surpându-l. Știu că unde a fost odată foc, rămâne negura din cenușă, unde am clădit ceva, rămn ruinele pătate cu reziduuri de amintiri și un gust amar în cerul gurii. Aceste viziuni care adăpostesc tainic minciuni, lacrimi sau regrete sunt precum săruturile tale care-mi rămân impregnate pe piele. De câte ori pășesc stângace pe cărări imorale, de atâtea ori ma arde pielea peste care a trecut sărutul tau.
Sunt plină de arsuri și cicatrici.
Blondix 