Tag Archives: soare

Iubesc iubirea

Posted on

Daca ar trebui sa fim planete in Univers, eu as fi Pamantul, iar tu ai fi Soarele meu. M-as invarti in jurul tau pentru ca tu esti centrul universului meu.

Teoriile despre dragoste afirma ca iubirea aceea pasionala dureaza in jur de 3 luni. Imi permit luxul de a le contrazice pentru ca ne-am petrecut impreuna, pana in momentul de fata, aproape 11 luni.

(Nu ma gandeam vreodata ca voi ajunge intr-o relatie longeviva.)

Aseara, nu stiu exact de ce, am simtit o bucurie infantila in suflet. Sclipirea ochilor tai, care reflecta chipul meu zambitor, mi-a dat de inteles ca nu s-a schimbat nimic…in rau. Din contra, e din ce in ce mai bine.

Pe banca rece din parc mi-ai spus ca m-am schimbat, argumentand solid. Intr-adevar, schimbari sunt. La fel eu, cat si tu, ne-am schimbat. Sau mai degraba, ne-am modelat caracterele in asa fel incat sa ne contruim comuniunea dintre suflete atat de necesara intr-o relatie de iubire care se vrea a fi solida.

Sunt foarte indragostita de tine; de tine si de bucuria pe care ti-o simt in nucleul inimii cand ma strangi in brate. Consider ca dragostea e o surpriza continuua, ce umple cu desavarsire orice lacuna posibila sau imposibila in sufletul cuiva.

Sufletul si inima mea erau… nu zdrobite, ci mai degraba, ca o statueta sparta si lipita de nenumarate ori. Astazi, pe langa faptul ca statueta s-a refacut complet, a si capatat o alta forma. E de o frumusete orbitoare, magnifica, la care am ravnit intotdeauna. (Am considerat ca fericirea se naste doar din iubire, pe cand celelalte impliniri sunt doar simple bucurii.) Poate ca lipsuri (minore, ce-i drept) vor mai fi intotdeauna, insa nevoia mea cea mai mare a fost satisfacuta.

Mi-am iubit iubirea pe care o pot darui si m-am despartit cu greu de ea atunci cand am fost nevoita sa o fac. Bucati din mine se desprindeau, risipindu-se in sufletele celor carora le apartineau. Ca sa le recuperez, aveam nevoie de timp si resemnare. Cum sa ceri resemnare unei vulcanice ca mine? Sau rabdare cu timpul, cand eu nu pot astepta nici macar doua minute?

Mi-a trebuit ceva mai puternic, un drog care putea inlocui orice medicament.

(M-am drogat cu tine; am luat supradoze, fara sa mai ajung in spital. Sunt „high” in fiecare zi pentru ca ma droghez cu tot ce e al tau.)

Spun „Adio!” azi efemeritatii. M-am indragostit de hazardul care te-a adus la mine, de longevitatea iubirii in care cred cu tarie, de sufletul tau.

Pe de alta parte, si sufletul tau s-a schimbat. E mai indragostit de mine, si e modificat. Sufletul tau era un Adam, dezgolit din toate punctele de vedere. Am devenit Eva ta si te-am transformat. Ti-am dat scut si arme, fara sa te fac sa pacatuiesti. Goliciunea ta a fost acoperita, iar puterea s-a impregnat in trupul tau.

Eu, tu, noi. Suntem doi, da! Dar de cele mai multe ori, ma simt de parca trupul tau e in al meu, sufletul tau e impregnat in al meu; ca o uniune.

(No you, no life!)


Dacă aș fi…

Posted on
Dacă aș fi…
O lună a anului: aș fi martie, pentru că totul învie, pentru că e un soare timid pe cer și e luna femeii.
O zi a săptămânii: aș fi sâmbătă, pentru că e zi de distracție, pentru că ai timp de orice, până și de a dormi până târziu.
O parte a zilei: aș fi dimineața, când visele se îngrămădesc în mintea noastră.
O direcție: aș fi în sus, pentru că mereu vreau mai mult.
O planetă: aș fi Marte, pentru că e roșie.
Un animal: aș fi Leu, pentru că e zodia mea, pentru că e regele junglei și nu se teme de nimic.
O virtute: aș fi sinceritatea, pentru că sunt sătulă de atâta minciună, falsitate și ipocrizie.
Un lichid: aș fi șampania, pentru că e elegantă, pentru că e fină și băută doar la ocazii speciale.
O piatră: aș fi diamant galben.
Un instrument muzical: aș fi un pian, pentru că sunetele lui sunt fantastic de liniștitoare.
O plantă: aș fi un trandafir alb, pentru că e atât de delicat…
Un tip de vreme: aș fi prima ninsoare, iarna, care aduce atâta emoție în sufletul copiilor.
O emoție: aș fi liniștea pe care o simți când dormi prima dată cu capul pe pieptul lui.
Un sunet: aș fi zgomotul picăturilor de ploaie pe capota mașinii.
Un element: chimic-apa, vestimentar-o eșarfă, culinar-sarea.
Un cântec: aș fi Celine Dion-I want you to need me
Un film: aș fi A walk to remember, sau If Only.
O carte: aș fi Mihail Drumeș-Scrisoarea de dragoste
Un scriitor: aș fi Paulo Coelho, pentru că e de-a dreptul minunat!
Un personaj de ficțiune: Hmm, nu-mi place genul.
Un oraș: aș fi Paris, sau Veneția. Pentru că sunt pline de iubire, de povești, au limbi frumoase și elegante.
O aromă: aș fi aroma caiselor pentru că sunt moi, zemoase, dulci și proaspete.
Un gust: gustul ciocolatei, pentru că oricine o adoră și e dulce.
O culoare: aș fi alb, pentru că e pur, pentru că e mereu la modă, pentru că îngerii sunt albi.
Un material: aș fi clar, mătasea pentru finețea ei inconfundabilă.
Un cuvânt: Hai două: „Te iubesc.”
O parte a corpului: aș fi ochii, pentru că sunt singurii care spun adevărul.
O expresie a feței: aș fi entuziasmul.
Un personaj de desene animate: aș fi fost Sailor Moon, pentru că era și elevă, și îndrăgostită, și eroină; un fel de SuperWoman.
O formă: aș fi o linie dreaptă, pentru că poate fi nesfârșită.
Un număr: aș fi fost 17, pentru că e cea mai frumoasă vârstă.
Un mijloc de transport: aș fi o bicicletă, pentru că e bucuria copiilor.
O haină: aș fi o rochie roșie, pentru încrederea în sine pe care o emană o femeie când o poartă.

Durere nudă

Posted on

Mă joc nervoasă cu un pix care, brusc, mi se pare ciudat ca un OZN recent aterizat pe banca mea. Știu că ești trist și inima-mi freamătă tulburată ca apa când așteaptă fluxul. Ceasul pare blocat, mai am nevoie doar de câteva minute care să se scurgă rapid. Cobor fugitiv trei etaje, cu inima strânsă gata să te strângă în brațe. Știam că prezența mea pe fâșia de stradă ți-e mai necesară ca unui morfinoman doza lui zilnică. Mâinile tale mă căutau ca un șarpe care-și joacă limbile și m-au strâns puternic, m-au izbit de pieptul tău plăpând, îndurerat. Copacii și-au aruncat firele de vânt în alte colțuri de lume, lăsându-ne sufletele într-o uniune tăcută, cuminte.  Din ochii-ți care nu puteau fixa niciun gând s-a lăsat pe pleoapele înroșite o rouă fină de lacrimi, ce s-a scurs de-a lungul nasului, pe gura de catifea roz.

„ -Știi că trec toate, da? ”

„ -Mhm… ”

„ -Și știi că o să fie bine, da? ”

„ -Mhm… ”

Glasul tău tremurat, înecat de suferință îmi îngheța trupul. Aș fi făcut orice să zâmbești atunci dar… Eram paralizată, copleșită de emoții și nu te puteam consola. Era gândul ce mi se împrăștia în sânge, drept, cum se întinde culoarea vărsată în apă și nu izbuteam deloc să fiu eu, cea dintotdeauna, așa cum nu izbutești să ai mersul și silueta ta atunci când ți-a intrat o piatră în pantof. Din tot corpul mi s-a adunat un nod, ca un nucleu, în inimă. Îmi stăpâneam cu greutate lacrimile dar nu vroiam să-ți fac rău. Vroiam să mă știi puternică, să mă consideri zidul pe care te sprijini când ai obosit iar drumul ți se pare prea lung.

Am plecat de lângă tine cu inima mică, mică, strânsă și nefericită. Mă simțeam rău, ca dezmeticirea dureroasă după visul dat de cocaină. Vreau ca mâine dimineață când mă voi trezi în brațele tale, soarele să fi împrăștiat norul negru ce s-a abătut asupra ta…

Se amăgea.

Posted on

Soarele deja auriu îmi chema sufletul nerăbdător să-l absoarbă. A fost cel mai proaspăt aer pe care l-am simțit în plămâni. M-a învăluit o dorință nebunească să alerg, să simt parfumuri uitate de inima mea. Bătăile din pieptul meu cereau disperate să inhaleze ceea ce părea un miraj uitat într-o junglă virgină a sufletului meu.

Privirea-mi emoționată săruta acum pământul pe care pașii tăi îl mângâiaseră, iar umbra-mi zburdalnică atingea fiecare strop de amintire. Le păstrasem pe toate într-un colier ce-mi înnobila sufletul. Datorită lor, esența fericirii, mă simțeam ca o fugară. Încă dețineam euforia pe care ți-o furasem în 2 zile reci de iarnă. Imaginea mea din vitrină mi-a dăruit un zâmbet infantil.

Subit, o rafală de vânt mistuitoare mi-a înghețat trupul. M-a lovit de realitate. Totul era doar o amintire: pașii, euforia, îmbrățișările. Colierul de pe suflet brusc s-a rupt, împrăștiindu-se în bobițe mici de durere ce-mi înțepau inima cu veninul lor.

Mi-aș fi dorit ca inima mea să fi fost atunci de fier, să nu o ardă durerea. Dar nu putea. Trebuia să plătească cu lacrimi de foc pentru fiecare clipă de fericire care o drogase.

Pentru un moment, uitase că de fapt plutea într-o baltă de sânge îndurerat, nu pe un nor de fericire.

Crimă

Posted on

Zorii zilei s-au ridicat vioi și cu un zâmbet surprinzător. Erau schimbați, simțeam cum renunțaseră la ceva. Era stratul subțire ce acoperea splendoarea. Era malefic. Am simțit: O uciseseră! Îi sfâșiaseră tot ce avea mai de preț, o izgoniseră rapid, umilind-o. Dar m-am bucurat. Mi-a zâmbit gingaș sufletul odată cu ridicarea cerului iar pieptul mi s-a umplut cu aerul înțepător. El era viu. Și mă contamina. M-am simțit uimitor mai vie, mai fericită, mai frumoasă. Multitudinea de sentimente mă invada, îmi colora ființa și îmi reîmprospăta existența. De ce era fereastra deschisă? Era 7:30, oră destul de neobișnuită pentru a mă trezi. Iarna asta, preferam să lenevesc până aproape de prânz în pat, cuibărită în plapumă, cu gândul departe. Mirosul cald de cafea mă chema. L-am inhalat sceptică dar l-am urmat. M-am bucurat de gustul fierbinte și l-am lăsat să mă încălzească. M-am plimbat desculță pe podeaua rece și m-am cuibărit în mine cu o liniște pe care aproape o uitasem. Valul de amintiri îngropate în adâncuri împletite mi-a reaprins scânteia fericirii. Am ieșit zâmbind în ușă nerăbdătoare să mă bucur de moartea ei. Da! Iarna murise iar bucuria soarelui îmi invada sufletul. Totul era plin de viață! Oamenii mă priveau și le zâmbeam iar ei, îmi răspundeau binevoitori. Am văzut miracolul soarelui înviorător: flori! Flori superbe, tinere ce-mi colorau văzul. Reflectau o frumusețe gingașă. Vroiam să fie cel mai frumos cadou pentru mama. Știu că fericirea ei nu așteaptă o zi specială. Iar sunt curioasă! Abia aștept să o văd fericită…

Luminiță

Posted on

E ciudat cum până și cele mai simple lucruri ne influențează starea de spirit.


29.11.2009 ; 14:45 ; E după-amiază.

E soare afară, e cald. Miroase a speranțe reînviate, scântei reaprinse și gânduri reamintite.


Și totuși, e ceva incomplet.

Mirosul proaspăt de țara mă liniștește. Mă așez cu genunchii strânși la piept pe scară și contemplez cerul. Câtă minunăție! Splendoarea lui îmi umple sufletul de pace. Fixez cu ochi-mi curioși un nor. Aleargă. Oare de ce? E la fel ca atunci când avem probleme și in mintea noastră se creează un labirint în care tot alergăm, și alergăm… în căutarea ieșirii.

Sunt momente în care simți că ieșirea nu există.

Drumul ți-e lung și obositor… Ai vrea să renunți. Ți s-a stins lumina torței și înaintezi din ce in ce mai greu. Și simți că nu mai poți. Dar deodată, apare o rază de soare, plăpândă și singuratică dar care e gata să-ți lumineze drumul.

Mi se preling lacrimi reci pe obrazul de catifea roz.

Ești prins intre alb și negru. Oare să te bucuri, oare să-ți fie teamă? Poți avea incredere?! Și totuși…O faci! Urmezi o rază plăpândă cu pași nesiguri. Timpul trece tot mai greu și ganduri rele te apasă…

Respir încet și-mi adun ultimele puteri.

Dar e un strop de voință în tine care te indeamnă să mergi mai departe. Avansezi incet.Dar sigur! Și parcă întrevezi lumina… Și mergi mai departe cu sufletul strâns repede, tot mai repede… Și ajungi la ieșire. Lumina te izbeste violent și o absorbi în toată existența ta.

Chinul a luat sfarșit. Și acum… Cum vei putea mulțumi vreodată razei care te-a salvat?!


Mă ridic și intru grăbită înăuntru. Călătoria m-a secat. Și adorm liniștită….

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe