Semaforul meu la fericire își schimbase culoarea. Nu mai era roșu, dar era galben. Nu sosise momentul iar eu așteptam nerăbdătoare verdele ce părea să nu mai vină.
El: Ce s-a întâmplat iubita mea, de ce ești supărată?
Eu: Știi și tu prea bine… Cică prietenul la nevoie se cunoaște, dar ai mei nu se mai cunosc nici la distracție. Adică un prieten face sacrificii pentru fericirea celuilalt. Ei nu-și pot sacrifica puțin timp pentru mine… Sunt dezamăgită.
El: Ai încredere în mine, nu-i așa?
Eu: Da, sigur că am.
El: Atunci ai și de data asta. O să fie bine, îți promit!
Eram sceptică. Dar a avut dreptate, și de data asta. A fost bine, chiar prea bine! Semaforul meu e verde. Deși intensitatea culorii ar fi putut fi mai mare.
Tot sunt dezamăgită de unii dintre ei. Sunt tristă pentru că întotdeauna am iubit oamenii din jurul meu mai mult ca pe mine iar unii dintre ei au dat cu iubirea mea de pământ. Înainte de ziua de ieri, îmi tratam fiecare aniversare cu indiferență: o zi cu mesaje plictisitoare, aceleași urări de pe net, aceleași gânduri triste că anumite persoane nu și-au amintit, deși mi-aș fi dorit, aceeași durere că nu se va întâmpla nimic deoebit.
Ieri mi-au arătat câțiva, puțini, ce-i drept, că le pasă de mine. Mulțumesc Tina, că ai fost acolo, deși trebuia să o însoțești pe mama ta la București la spital. A fost un lucru extraordinar pentru mine. Mulțumesc Andra și Oana că v-ați trezit cu noaptea în cap ca să veniți de la țară. Mulțumesc Ioni și Claudiu că nu ați lipsit, deși cam pierdusem legătura datorită distanței. Mulțumesc iubitul meu, că te-ai gândit să îmi faci surpriza asta fabuloasă de a-i strânge pe toți la tine acasă, că m-ai pus să închid ochii. Să știi că tremuram de emoție iar strigătele de „La mulți ani!” mi-au umplut ochii de lacrimi. Ce frumos că erau lacrimi de fericire! Mi-a luat ceva să îmi revin. Impactul emoțional a fost colosal: erau oameni la care țin, pe care nu îi mai văzusem de o vreme, toți adunați ca într-o cutie mare de cadouri. A fost mai presus de orice cadou material primit vreodată, și cu siguranța unicul care va rămâne intact în inima mea de-a lungul timpului.
Trebuie să mai mulțumesc unei femei care mi-a arătat și ieri că e deosebită. Îmi pare rău că am făcut greșeli și nu-mi caut scuze. Gestul dvs. a fost de neprețuit. E un lucru mare pentru mine ca profesoara mea de lb. engleză de la clasă să mă sune să îmi ureze „La mulți ani!” din suflet, mai ales după ce eu îi greșisem. Nu știu cum de ați ținut minte, de unde știați, sau de unde ați găsit puterea să mă iertați. Dar mi-a adus ziua în punctul culminant al emoției.
A fost o zi plină, emoționantă în fiecare moment al ei. Acum sunt fericită, în sfârșit. Am câteva locuri speciale pentru oameni speciali în inima mea.
Blondix 