Ce film… Nu pot folosi un singur cuvânt să-l descriu. Nu poate fi „frumos” , „bun” sau „trist” . Pentru că e un amestec din toate. Am filmat tot felul de secvențe. Cât de imprevizibil erai, cum mă făceai să râd când plângeam, să plâng de fericire, să țip de furie… Nici genul nu i-l pot deduce. Nu e o dramă, nu e nici un film cu happy-ending. Pentru că nu e deloc un happy-end!! Dacă regret?! Nu pot să-ți răspund acum. Nu am terminat de derulat ultima rolă de film. Atunci când voi revedea filmul nostru, voi trage o concluzie. Până atunci, lasă-mă să mă pierd în ceață. A costat mult filmul ăsta, să știi. În niciun altul nu am investit atât: sentimente, iluzii, încredere, vise… Dacă nu o să aibe succes, pierd mult. Nici nu prea am încredere pentru că e un film complicat. Cine o să-l înțeleagă? Încearcă tu să vorbești despre filmul nostru. Ce o să le spui? Aaaa, păăăăăăi…. A avut un început amuzant, s-a transformat frumos, s-a culminat cu câteva momente minunate și apoi… Apoi ce? Păi apoi, STOP! Stop cadru că nu mai avem personaje. Așa, deodată! Să schimbăm personajele? Nu, niciodată! Nicio altă „ea” nu va fi mai potrivită pentru EL, iar EA nu ar accepta un alt „el”. Și atunci, ce facem? Mda, lăsăm finalul așa. Prost și brusc! Cred că sunt un producător incapabil! M-am pus tot pe mine personaj principal. Dacă nu o făceam, poate nu se mai termina așa filmul ăsta. Dar nici nu ar fi fost la fel de complex, nu? Câtă confuzie! Dacă nici tu nu mai înțelegi… Sunt sigură că vrei să auzi șiruri lungi de explicații: „de ce?” , „pentru ce?” , „cum ” și etc, și etc! N-o s-o fac! De ce?! Pur și simplu, nu pot! Am secat. Eu și explicațiile mele. Consideră-le moarte. Uită de filmul ăsta. Da, chiar și tu! Îmi doresc să uiți de el și să te întorci la viața ta dinainte de prima filmare, înainte de primele replici pe scena iubirii noastre. Fă-ți viitorul și caută-ți altă slujbă pentru că aici ai dat greș! Amandoi am dat greș. Nu suntem făcuți pentru asta! Poate voi mai încerca cândva să fiu personajul principal al altui film. Dar n-o s-o fac prea curând. Nu, am nevoie de timp. Mult timp!
P.S. : Mai știi ce mi-ai zis odată? „Am greșit gramatical intenționat! Pentru că lucrurile perfecte sunt ireale, iar ceea ce simt nu e ireal!” Acum, eu îți greșesc, dar nu gramatical, pentru că NU există lucruri perfecte, pentru că eu NU sunt perfectă, pentru că noi NU am fost perfecți, și NICI sentimentele noastre…Și filmul ăsta e prost făcut! Nu, nu. Are un sfârșit prost. Îmi pare rău !
Blondix 