Himeră

El avea o cămaşă cu dungi şi era brunet. Ea avea unghiile scurte şi era îmbrăcată în alb. Îi mângâie părul la spate; la un moment dat, i-a luat o scamă de pe barbă. El o privea afectuos, avea în ochi acea sclipire pasională, şi îi îndepărta uşor cu degetele şuviţele de păr rebele de pe faţă. O sărută senzual; ea închide ochii şi îl trage cu putere, lipindu-l de ea. El îi spune ceva în limba lor ciudată şi ea se preface supărată: încrucişează braţele şi lasă guriţa în jos ca un copil bosumflat. El râde şi îi acoperă chipul cu sărutări. Ea îl iartă repede şi îl priveşte în ochi. Îşi pregăteau cu voluptate preludiul unei scene de iubire plină, furtunoasă. Îşi ghiceau gândurile unul altuia şi deja se aveau, uitând că sunt în metrou, lipiţi de o uşă. Privirile le erau impudice, îşi dezgoleau trupurile cu o singură privire. Se iubeau plini de dorinţă, arzând.
 Le urmăream fiecare gest în geamul metroului, ca să dau senzaţia că privesc în altă parte. Inima-mi bătea spasmodic realizând că toate acele gesturi ne aparţineau. Şi ei se iubeau. Oh, şi cât îi invidiam! Da, pentru că se puteau bucura cu atâta uşurinţă unul de celălalt, cum o făceam şi noi până acum. E ciudat de dureros când pui o barieră între două suflete/trupuri lipite. Sufletele ne sunt încă unite de dragoste, dar apropierea fizică nu mai există. Mâinile mele tânjesc după sărutările tale şi gura mea te doreşte necontenit. Arde înăuntrul meu ceva greu, o nebunie sfâşietoare: e dorul. Nu există sentiment mai chinuitor ca acesta, să fii disperat, să plângi, să tremuri, să suferi… Dar să nu poţi face nimic! De ce? Nu e vina noastră. Pentru ce? Din egoism.
 Se întâmplă uneori să fie luate decizii care ne privesc fără a fi consultaţi sau a se ţine cont de sentimentele implicate, decizii care au repercusiuni grave la nivel moral, dar cărora nu ne putem împotrivi. Şi răbdăm, şi suferim, şi aşteptăm. De ce nu mă pot lipsi de suferinţă dacă ştiu că oricum mă întorc la tine? Pentru că hazardul mi-e mie prieten, un prieten fidel care are grijă să-mi hrănească durerea zilnic.
 Şi totuşi, zâmbesc când îmi amintesc…