Remembering those old scenes…

Play that new tape.

2010…

In ianuarie am pus capat unei relatii imposibile.

In februarie i-am urat „La multi ani!” fratelui meu. Am fost singura de Valentine’s Day.

In martie l-am cunoscut pe El. Foarte multe emotii in luna asta…

In aprilie am ramas doar cu fratele meu… Multe responsabilitati si mult stres.

In mai m-am bucurat de soare si de primul „Te iubesc!” de la El. I-am cunoscut familia.

In iunie mi-am daruit iubirea. El a petrecut timp cu parintii mei.

In iulie mi-am luat „La revedere!” de la El. Groaznica luna, cea mai neagra perioada din viata mea.

In august m-am intors. El mi-a organizat o petrecere surpriza de ziua mea… Cea mai frumoasa luna din an.

In septembrie am pasit cu teama. El a fost acolo.

In octombrie ne-am bucurat mult impreuna, eu si El, de toate. Ne-am indepartat de tot si am fost doar noi doi.

In noiembrie am avut parte de peripetii. Am legat noi prietenii.

In decembrie e total integrat in familia mea si eu in a lui. Petrecem Sarbatorile de iarna impreuna.

31 decembrie, ora 00:00 -> Ma strange in brate, imi spune ca ma iubeste si ciocnim paharele pline. Suntem inconjurati de prieteni si zapada.

Ce vreau eu pentru 2011? Succes. De iubire sunt sigura, familie am, prietenii vin si pleaca. Dar in 2011 o sa mai calc o treapta a vietii mele si trebuie sa iasa totul bine. El va fi acolo. Si va continua sa fie, oriunde as pleca. Ma iubeste. Si il iubesc.

Tell me your wish.

Metamorfoză

Am dat faliment la fabrica de tristețe și durere.

Mulțumesc, Tina! M-ai învățat să trăiesc pentru mine, deoarece eu sunt cea mai importantă. Niciodată nu am pus preț pe mine, și cine știa asta mai bine decât tine? Mă mulțumeam cu binele celorlalți, chiar dacă asta îmi sacrifica propriile dorințe și nevoi. M-ai învățat să cer mai mult de la viață pentru că ea îmi poate oferi orice. De ce să mă mulțumesc cu puțin când pot mai mult? Din comoditate? Nu are rost. Voi lupta cu mine, cu rutina și sensibilitatea pentru a mă bucura de mai mult. M-ai învățat să spun „NU!” atunci când simt nevoia. Atunci când o persoană ne face o favoare, ea poate fi total dezinteresată, sau nu. Iar când vine momentul în care ți se pretinde ceva, accepți pentru că te simți obligat, nu pentru că ai vrea să o faci din suflet. Era momentul să încetez să fac asta. M-ai învățat să mă văd așa cum sunt: frumoasă, puternică, plină de viață. Las acum deoparte toate defectele din care făceam adevărate drame. A sosit momentul în care mă voi iubi, accepta și prețui! M-ai învățat că pentru o femeie nu există lucruri imposibile deoarece bărbații sunt dependenți de noi. În spatele oricărui bărbat puternic e o femeie care îl susține. M-ai învățat că e necesar să petrec timp cu mine, să mă iubesc și să mă răsfăț, să nu îmi mai amân nevoile pentru dorințele celorlalți. M-ai învățat să fiu egoistă, să mă gândesc o singură dată când îmi doresc ceva, fără gânduri nostalgice referindu-se la consecințe. De ce să accept un lucru care îmi face rău doar din milă pentru celălalt? M-ai învățat să am dorințe la care altădată nici nu îndrăzneam să visez pentru că nu credeam că eu le voi atinge vreodată. M-ai învățat să am grijă de mine.

De azi sunt alta!

Te iubesc.

E pe sfârșite…

coșmarul.

Niciodată nu mi-a fost mai greu ca acum să spun ce se zbate înăuntrul inimii mele.

În primul rând, ar fi iubirea care și-a făcut culcuș acolo de ceva vreme. A fost cuminte, a rămas neschimbată în imensitate dar e mai puternică, s-a maturizat. Mi-a arătat că e capabilă să îndure multe pentru o singură speranță. O să-ți fie tovarășă bună și de acum înainte, suflet cuminte, pentru că știe că doar în tine găsește liniște și fericire. M-am întrebat de multe ori „Ce e iubirea?” și îi găseam nenumărate definiții. Acum, practicând, n-o mai pot exprima teoretic.

E incredibil câte poate face o simplă conversație. O întâlnire, un sărut, o plimbare, un schimb de priviri… Nici nu apuc să mă dezmeticesc și deja inima îmi bate mai ciudat, dar în sensul acela atât de frumos. În scurt timp, poze, întâlniri cu familia, emoții, declarații, cumpărături împreună, filme, ore întregi… Și multe, multe altele. Știi iubitule, uneori simt nevoia să scriu detaliat o simplă secvență din cotidianul nostru pentru că am senzația că nu mă fac înțeleasă. E foarte ușor să îți dai cu părerea despre sentimente când ești un simplu spectator. În schimb, ca erou, trăirile sunt altfel. (Ciudat e că acum conștientizez… Sunt din nou personajul principal într-un film. Dar știi ce? Filmul ăsta nu e trist, din contră, e poate filmul în care orice femeie ar vrea să joace.)

Apoi, ar fi sentimentul ăla nebunesc ce se rupe din iubire: dorul. Ah, cât de chinuitor poate fi! Am avut momente de disperare, altele în care mă simțeam incapabilă să scot vreun sunet, de parcă aș fi fost moartă. Pe jumătate, eram.

Nu mai vreau să dau dreptate nimănui, să ascult explicații lungi și superficiale despre cum trebuie să iubești „în ziua de azi”, despre cum trebuie să te porți, despre ce trebuie să arăți sau nu. Nu îmi pasă de niciun „trebuie”. Renunț la prejudecățile astea impuse de o societate banală și egoistă, care se simte perfectă, care își crește oamenii făcându-i să se simtă perfecți tocmai pentru că ascultă de ea. Nu, mulțumesc! Îmi iau deciziile în propriile mâini și dau cu ele de pământ sau le înalț așa cum îmi doresc. Și nu sunt deloc revoltată. Dar sunt unică, la fel ca fiecare în parte. Nu știați? Da, fraților, sunteți unici! Și vă obosiți viața întreagă alergând să fiți ca alții. (Am sărit la altceva. Revin.)

Mai am nerăbdarea. Au trecut 5 săptămâni și ceva de când m-ai îmbrățișat ultima dată. Știi, e uimitor să vezi cum un simplu gest ca ăsta spulbera orice frică sau nesiguranță. Mai sunt 4 zile până vei putea face asta iar. Iar inima mea sare ca o minge de ping-pong, total incontrolabilă și neobosită.

Mi-e foarte dor de tine. Ce ești tu, cine ești? Străine, ești jumătate din mine. Jumătate, pentru că eu sunt partea fizică. Cealaltă jumătate, sentimentele, gândirea, toate, da… Sunt ale tale. Ce ești? Un om. Dar nu unul simplu. Nu, un om simplu nu ar putea sta lângă mine. Ai fi plecat de mult țipând speriat ca toți ceilalți. Știi, nu credeam că există oameni ca tine. Și când te-am gasit, nici în tine nu credeam. Am avut nevoie de ceva timp să realizez că ești chiar așa cum pari. Cum ești? Nu spun perfect. Nu, pentru că nu există așa ceva, iar eu nu sunt suficient de naivă cât să cred în asta. Nici măcar cutia de suc din care sorb acum nu e perfectă: are un colț mai rotunjit. Singurul cuvânt care te-ar putea descrie ar fi: amestec. Pentru că ești planșa mea de desen plină de contraste. După fiecare parte albă, urmează una colorată. Mi-e ușor să te desenez. Dar niciodată nu aș putea să te descriu. Sigur ar fi ceva ce aș omite pentru că m-aș repezi să scriu multe, multe și le-aș pierde șirul. Găsesc în tine tot ce mi-am dorit și tot ce uitasem să-mi doresc. Ce mi-am dorit? Un om măcar pe jumătate plin de viață ca mine, și tu uneori mă întreci. Un om care să știe să zâmbească până la urechi când îi dăruiesc zâmbetul meu. Un om care să mă vadă frumoasă la 7 dimineața, deși fizic, arăt ridicol; tu vezi dincolo de exterior. Un om care ar face și cele mai grele sau ridicole lucruri doar ca să-mi fure un zâmbet. Un om care să tremure când mă mângâie și să fie fericit ca un copil când merge cu mine de mână. Un om care să mă prezinte familiei lui încă de pe la început, pentru că deja avea încredere în mine. Un om care să poată să îmi ceară ajutorul, fără să îi fie teamă să își recunoască slăbiciunile. Un om care să mă facă să-mi recunosc, la rândul meu, slăbiciunile, deși mi se părea ceva apocaliptic. Ce uitasem să-mi doresc? Totul.

Mai ai nevoie de cuvinte? Te iubesc.

Time is runnin’ out.

Tic-Tac…

Ceasul îmi răsună zilnic în urechi dar în nicio clipă nu i-am conștientizat mersul ca acum. Doamne, cât de repede se mișcă! Se scurge rapid, de parcă ar alerga să prindă ceva din urmă.

Tot nu am aflat ce e timpul. Nu e o substanță, nu e o ființă dar ne condiționează viețile indiferent de împrejurare. „Nu am timp” aud frecvent. Acum, nici noi nu prea mai avem timp.

Vor fi câteva zile dure, deși superficial vor fi fericite. Adevărul adânc în noi se va ascunde pudic deși veridicitatea apăsătoare e impudică, desfrânată. Își face de cap cu noi, ne joacă, ne amețește… Știe că nu i ne putem împotrivi, indiferent cât ne-am strădui. Lupta e inutilă de data asta, oricât de puternici am fi.

Dar mă iubești cum te iubesc și eu. Și vreau să fie bine, trebuie! Totuși, asta nu exclude puterea răului care ne va sfâșia zilele cu lacrimi și … durerea aceea perpetuuă, care se numește dor. Pentru că îmi va fi dor… Un dor care mă va controla din creștetul capului până în vârfurile degetelor, care se va juca cu fiecare bucățică din sufletul meu alb. Suflet micuț și mutilat, suflet plăpând și îndurerat, suflet ofilit…cu o fărâmă de speranță, cu dungi colorate de iubire și urme de fericire…

I’m timeless. Be my guest in my little world of painful dreams !

Curcubeu sentimental

El: ,,Știi, uneori mi-e frică să te sarut.”

Ea: ,,De ce, bebi?”

El: ,,Pentru că aș simți că profanez un înger sfânt.”

Și îl sărută lung, gustându-i buzele. Îi mângâie încet părul negru ca abanosul și îl privește în ochi-i mari. Erau plini de iubire și trăiau doar pentru ea. Vibrau la unison două suflete născute ca să fie legate. Pentru că da, rațiunea și inima îi spuneau cu toată puterea că el e „the one”, că va fi pentru totdeauna lângă ea, cu ea și in inima ei.

Se iubesc. Sunt doar doi copii. Doi copii ce nu se satură unul de celălalt. Iubirea e nebunie, o nebunie totală, o euforie oarbă care are puteri magice.

Eu sunt vrajită. Da, de tine, de noi, de fiecare secundă… de fiecare om care ne privește zâmbind, de fiecare compliment pentru noi, ca și cuplu… de fiecare dată când îmi pupi mâna pe stradă fără să te eschivezi că ar fi un gest prea romantic, de fiecare „te iubesc!” pe trecerea de pietoni… de fiecare moment în care ne-am distrat cu prietenii tăi, de fiecare moment în care am țopăit pe stradă împreună și am strigat că suntem fericiți…

Despre „chimie”, despre scânteia aceea auzisem. Da, da, auzisem. Cu tine însă…o simt în fiecare venă, în fiecare secundă. Dacă m-aș apuca să notez fiecare moment frumos pe care l-am trăit, nu m-ar crede nimeni. Deși te ating în fiecare zi, încă îmi pari ireal.

În niciun caz nu mi te-am dorit vreodată. Nu, pentru că tu esti mult mai mult decat imaginea fantastică pe care mi-o creasem în minte de-a lungul timpului. Mă simt în siguranță, mă protejează umbrela unei iubiri supraomenești.

Tu, al meu… atât de frumos, de atent și de sensibil. Tu, ca esență pură, suflet impecabil și inocent… Suflet menit mie, să respir fericire… Respiră-mă, sufocă-te cu mine, păstreaza-mă…

Iremediabil îndrăgostită!

Da, sunt mai mult decât îndrăgostită. Adică iubesc. Te iubesc! Pe tine… Pentru că azi buzele mele ți-au răspuns însetate pentru prima dată „Și eu te iubesc!”.

Sunt foarte fericită, atât de fericită încât am senzația că nimeni nu poate fi atât de fericit. În prima zi în care ne-am cunoscut, a plouat. Dumnezeu a vrut ca astăzi, când împlinim două luni, să plouă iar, la fel ca în acea zi. Îți mulțumesc, iubitul meu, că ai făcut o reconstituire frumoasă a acelei zile: mi-ai adus din nou flori, am mers în același loc și ai fost la fel de emoționat… Numai că, de data aceasta, nu ți-a mai fost teamă de nimic. Purtai în suflet doar dorința de a mă face fericită, cum o faci de altfel, în fiecare zi.

Mi-e ciudat să realizez că fericirea se poate exprima atât de greu. E de nedefinit cum două inimi pot bătea în același ritm, cum două suflete se pot simți atât de unite când sunt departe unul de celălalt. Astăzi am fost atât de fericită încât după fiecare sărut al tău, mă opream să respir adânc. Era ceva în mine ce îmi tăia respirația… Era tumultul fericirii tale. Sunt nemăsurabil de fericită doar atunci când simt că și sufletul tău plutește pe același nor.

Doi copii, beți de fericire, sub un cer albastru ce vărsa lacrimi de fericire pentru iubirea lor pură. Îți mulțumesc că îmi dai șansa să fiu atât de fericită! Că, pentru prima dată, nu simt că eu iubesc mai puțin… Simt că, într-adevăr, iubirea înseamnă reciprocitate, nu compromis, înseamnă să faci totul ca celălalt să zâmbească, cum ai făcut tu de nenumărate ori…

Dacă ai putea să citești tot ce înseamnă acel „Te iubesc!” din spatele ochilor mei…