E atât de dimineață…
Razele bolnave de soare abia se întrezăresc. Mă ridic din pat cu gesturi de muribund deși dormisem mult. O rutină. Mă duc la baie, învăț apoi îmi verific e-mail-urile. O rutină. Merg la școală, mă întorc câteva ore mai tarziu, deschid pagini de internet și vorbesc la telefon. Din nou, o rutină. Și viața ta e la fel, nu? Totul e atât de normal și de banal.
Ai făcut ceva special astăzi?! NU, știu! Eh bine, nici eu. Ai mângâiat pe cineva sau ai zis un „te iubesc” ? Ciudat, nici eu! În schimb, am vorbit la telefon, am stat pe internet și am ascultat muzică pe M TV. Și tu, nu-i așa?! Vai, mi-am găsit sufletul pereche!! De fapt… sufletele. Pentru că toți suntem aproximativ la fel.Da, fiecare om e unic și nu există doi oameni la fel pe Terra, nici măcar gemenii dar… Priviți-vă superficiala existență! Nu seamănă cu a lui, a ei, a lor?! Ba da!! De ce?! Vă spun eu… Pentru că ne-am lăsat absorbiți în jocul ăsta murdar al tehnologiei…
Până acum câțiva ani, cu toții se bucurau de mersul lent al unor fire de păpădie în bătaia lentă a vântului. Acum, nu le mai observă aproape nimeni…. Ne bucura ploaia pentru că știam că după, apare frumusețea sublimă a curcubeului. Astăzi, ne deprimă. Alergăm după fluturi multicolori ca să observăm gingașia aripilor. Astăzi, ne amintim de ei doar pentru proiecte biologice. Emoția unei mici bucurii a devenit invizibilă pentru oameni, ei fiind capturați în cotidian și uitând de cea mai importantă parte a vieții: SENTIMENTELE! Ne târâm prin viață, alergăm după plăceri materiale și evoluții în societate, uitând de adevăratele comori ale vieții. Am devenit reci și goi…Am uitat să iubim.
Eu vreau să-mi reamintesc….Tu?!……
Blondix 