Tag Archives: timp

The notebook

Posted on

Încă nu mă pot dezmetici. Ai plecat rapid, am rămas confuză, adormită, la propriu.

Derulând înapoi… Văd mâinile tale strângându-mă puternic la pieptul tău, îți văd gura care mă caută disperată, amețindu-mi buzele într-un joc frenetic. Îmi văd trupul mocnind în brațele tale de parcă ar fi un vulcan cu lava fierbinte. Încă port pe gât urmele ultimelor tale săruturi.

De fiecare dată când scriu câte un cuvânt, în aceste momente,  întregul trup mi se înfioară, iar pielea mea capătă un aspect inegal, cu mici proeminențe ca în clipa în care mâinile tale se jucau cercetătoare cu centimetri din pielea mea de fată.

Cearceaful colorat pal în albastru poartă impregant mirosul tău inconfundabil pentru nasul meu care acum îl simte doar pe acesta. Pernele amuzant desenate cu dalmațieni sunt în aceleași locuri în care am adormit fără să vrem, pe ele. Nu îndrăznesc să le ating, m-aș simți de parcă aș face un sacrilegiu. Vreau să rămână totul intact, chiar și pătura aruncată jumătate pe jos de mine în momentul în care m-am simțit obligată să mă ridic: chiar urma să pleci. Aș fi vrut să blochez atunci timpul. Și ce dacă era târziu?! Aș fi fost pe deplin fericită să mă trezesc mâine dimineață în brațele tale. Sau ar fi fost mai bine să nu ne fi trezit, după ce adormisem amândoi întâmplător, îmbrățișați.

E normal ca doi oameni să se sărute, e normal ca doi oameni să se atingă, e normal ca doi oameni…să se oprească la momentul potrivit. Pentru asta, zâmbesc. Pentru că ești special, în adevăratul sens al cuvântului și ți-o zic rar, iar tu niciodată nu ești de acord. Pentru detaliile de care eu țin enorm de mult cont iar tu îmi spui că sunt chestii normale: ele fac diferența!

Mi-e teamă să expun aici tot ceea ce simt și oricum, nu o voi face. Poate că nici tu nu vei avea posibilitatea să înțelegi tot… Nu-mi ajung cuvintele.

Pot doar să mă limitez la a-ți spun că-ți mulțumesc pentru filmul pe care l-am văzut împreună și pentru reacția ta de la sfârșit… Pentru că mi-ai mișcat sufletul, deși fizic eram paralizată de emoție, pentru că mi-ai arătat încă o dată, într-un mod special, că tu nu ai aceleași obiceiuri pe care le văd zilnic la alți bărbați în jurul meu. Pentru biscuiții ăia atât de buni pe care i-am împărțit, pentru fiecare mângâiere a ta și fiecare compliment atât de dulce, deși eu nu eram deloc aranjată. Pentru modul suav în care mă mângâi și pasiunea pe care o pui în fiecare sărut…

Cred că în weekend o să fac o listă lungă cu lucrurile care sunt diferite la tine, comparativ cu alți bărbați pe care îi cunosc foarte bine. Știu că doar așa ai înțelege de ce te apreciez atât de mult.

Îmi pare rău că te-a prins ploaia în drum spre casă, sper să nu răcești. Și dacă mai am vreun regret… E acela că timpul e scurt pentru iubire!

She will pass over.

Posted on

Au rămas doar pozele. Și simple regrete.

Durere? S-a volatilizat.

Zâmbet? Mă bucur din nou de buze roșii, neatinse și seducătoare.

Sentimente? Banale rămășițe.

Tu? ! Capitol închis.

Și explicații… Poate că ar fi prea multe de zis. Gândurile mele întunecate sunt ferecate într-o inimă mai vie ca niciodată. E o inimă sfâșiată, dar fericită.

Pentru că a iubit. Chiar dacă a pierdut, a fost fericită. Știi ce mi-a spus inima mea ieri? Că ar vrea să te urască. Dar încerca doar să se mintă. Nu te va urî pentru că ai dezamăgit-o. Te va păstra într-un loc timid și ascuns, pe care timpul îl va acoperi într-o zi. Până atunci se va înarma cu răbdare. Doar atât, pentru că nu se va schimba niciodată. Când se va îndrăgosti din nou, o va face la fel de naiv și nu-și va putea impune să nu se dăruiască întru-totul. Micuța mea inimă!

Dacă nu ar fi ea atât de naivă, nu aș mai fi cine sunt. Eu, total necunoscută timpului perpetuu, într-un mod pueril, de neatins.

Numește-mă insensibilă pentru că nu știi să mă citești !

Generic de final

Posted on
Ce film… Nu pot folosi un singur cuvânt să-l descriu. Nu poate fi „frumos” , „bun” sau „trist” . Pentru că e un amestec din toate. Am filmat tot felul de secvențe. Cât de imprevizibil erai, cum mă făceai să râd când plângeam, să plâng de fericire, să țip de furie… Nici genul  nu i-l pot deduce. Nu e o dramă, nu e nici un film cu happy-ending. Pentru că nu e deloc un happy-end!! Dacă regret?! Nu pot să-ți răspund acum. Nu am terminat de derulat ultima rolă de film. Atunci când voi revedea filmul nostru, voi trage o concluzie. Până atunci, lasă-mă să mă pierd în ceață. A costat mult filmul ăsta, să știi. În niciun altul nu am investit atât: sentimente, iluzii, încredere, vise… Dacă nu o să aibe succes, pierd mult. Nici nu prea am încredere pentru că e un film complicat. Cine o să-l înțeleagă? Încearcă tu să vorbești despre filmul nostru. Ce o să le spui? Aaaa, păăăăăăi…. A avut un început amuzant, s-a transformat frumos, s-a culminat cu câteva momente minunate și apoi… Apoi ce? Păi apoi, STOP! Stop cadru că nu mai avem personaje. Așa, deodată!  Să schimbăm personajele? Nu, niciodată! Nicio altă „ea” nu va fi mai potrivită pentru EL, iar EA nu ar accepta un alt „el”. Și atunci, ce facem? Mda, lăsăm finalul așa. Prost și brusc! Cred că sunt un producător incapabil! M-am pus tot pe mine personaj principal. Dacă nu o făceam, poate nu se mai termina așa filmul ăsta. Dar nici nu ar fi fost la fel de complex, nu? Câtă confuzie! Dacă nici tu nu mai înțelegi… Sunt sigură că vrei să auzi șiruri lungi de explicații: „de ce?” , „pentru ce?” , „cum ” și etc, și etc! N-o s-o fac! De ce?! Pur și simplu, nu pot! Am secat. Eu și explicațiile mele. Consideră-le moarte. Uită de filmul ăsta. Da, chiar și tu! Îmi doresc să uiți de el și să te întorci la viața ta dinainte de prima filmare, înainte de primele replici pe scena iubirii noastre. Fă-ți viitorul și caută-ți altă slujbă pentru că aici ai dat greș! Amandoi am dat greș. Nu suntem făcuți pentru asta! Poate voi mai încerca cândva să fiu personajul principal al altui film. Dar n-o s-o fac prea curând. Nu, am nevoie de timp. Mult timp!

P.S. :  Mai știi ce mi-ai zis odată? „Am greșit gramatical intenționat! Pentru că lucrurile perfecte sunt ireale, iar ceea ce simt nu e ireal!” Acum, eu îți greșesc, dar nu gramatical, pentru că NU există lucruri perfecte, pentru că eu NU sunt perfectă, pentru că noi NU am fost perfecți, și NICI sentimentele noastre…Și filmul ăsta e prost făcut! Nu, nu. Are un sfârșit prost. Îmi pare rău !


Derapaj în amintiri

Posted on

Azi mi-am pierdut memoria prezentă. Am derapat în amintiri putrezite, cu stupoarea unui suflet reînviat. Concluziile adunate într-un mănunchi plin de ghimpi mi-au înspăimântat sufletul. Nu fusesem niciodată fericită.

M-am complăcut în situația cotidiană, uitând să alerg după sclipirea magnifică ce avea să-mi resusciteze sufletul. Astăzi, realizez că eram un suflet gol. De ce astăzi? Pentru că până acum nu am avut încredere. Am preferat să-mi instalez pe inimă un scut protector, ferindu-mă astfel și de fericire, și de dezamăgire. Timpul însă m-a crescut. Micile piedici m-au întărit. Iar dezamăgirile de care tot încercasem să mă feresc, m-au găsit, m-au învins și m-au maturizat.

Nu mai știu exact de ce am decis să-ți abandonez sufletul meu. Am simțit -da, pentru că mă găsesc în centrul sferei sentimentelor- că TU meriți. Și ai meritat. M-ai făcut să uit de „găurile negre” din sufletul meu, umplându-le cu iubirea ta, cu puritatea sufletului tău. M-a acaparat în scurt timp îmbrățișarea sufletului tău cald, ce a topit treptat scutul ce se înfășurase în jurul meu. Nu știu dacă mă gândesc cu nostalgie la tot ce ține de trecutul meu până la tine sau cu regret. Ce-i drept, mi-aș fi dorit să fie altfel. Dar dacă ar fi fost diferit, poate nu aș mai fi avut norocul de a te cunoaște. Și n-aș fi vrut să se întâmple asta. Chiar nu aș fi vrut…

Luminiță

Posted on

E ciudat cum până și cele mai simple lucruri ne influențează starea de spirit.


29.11.2009 ; 14:45 ; E după-amiază.

E soare afară, e cald. Miroase a speranțe reînviate, scântei reaprinse și gânduri reamintite.


Și totuși, e ceva incomplet.

Mirosul proaspăt de țara mă liniștește. Mă așez cu genunchii strânși la piept pe scară și contemplez cerul. Câtă minunăție! Splendoarea lui îmi umple sufletul de pace. Fixez cu ochi-mi curioși un nor. Aleargă. Oare de ce? E la fel ca atunci când avem probleme și in mintea noastră se creează un labirint în care tot alergăm, și alergăm… în căutarea ieșirii.

Sunt momente în care simți că ieșirea nu există.

Drumul ți-e lung și obositor… Ai vrea să renunți. Ți s-a stins lumina torței și înaintezi din ce in ce mai greu. Și simți că nu mai poți. Dar deodată, apare o rază de soare, plăpândă și singuratică dar care e gata să-ți lumineze drumul.

Mi se preling lacrimi reci pe obrazul de catifea roz.

Ești prins intre alb și negru. Oare să te bucuri, oare să-ți fie teamă? Poți avea incredere?! Și totuși…O faci! Urmezi o rază plăpândă cu pași nesiguri. Timpul trece tot mai greu și ganduri rele te apasă…

Respir încet și-mi adun ultimele puteri.

Dar e un strop de voință în tine care te indeamnă să mergi mai departe. Avansezi incet.Dar sigur! Și parcă întrevezi lumina… Și mergi mai departe cu sufletul strâns repede, tot mai repede… Și ajungi la ieșire. Lumina te izbeste violent și o absorbi în toată existența ta.

Chinul a luat sfarșit. Și acum… Cum vei putea mulțumi vreodată razei care te-a salvat?!


Mă ridic și intru grăbită înăuntru. Călătoria m-a secat. Și adorm liniștită….

Timpul

Posted on

Timp?

Cineva m-a intrebat ce inseamnă timpul pentru mine.
Mi s-a părut o întrebare atât de ușoară, însă nu i-am putut găsi vreun răspuns.
Mii de idei mi-au străpuns creierul și vroiam sa le zic pe toate dar mi s-au șters din minte exact în clipa în care am vrut să le aștern pe bucățile de hârtie. E ciudat. Să fie oare din cauza timpului?
Timp… nici măcar nu știm ce e. Nici măcar nu știm daca e ființă, substanță sau… Sau ce e? E oare o eternitate prea scurtă pentru noi, cei vii?
Voi știți ce e timpul? Ce e pentru voi timpul?

Papadie....

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe