Sentimente scăldate în ploaie

Plouă încet, primăvăratic. Îmi scald ochii în splendoarea care stinge pământul lânced, cu lacrimi vesele, reci și dulci. Plouă de parcă fiecare picătură ar deschide o nouă ușă către fericire pentru fiecare. Iubesc ploaia.

Sunetul ei, un suav clipocit, îmi gâdilă auzul cu o melodie tristă, surdă dar optimistă.

Iubesc să simt cum ploaia îmi atinge umerii goi, când picătura rece îmi înfioară trupul cald, prelingându-se încet pe sânul stâng, stingându-se mai apoi pe piept. Se joacă cu pielea mea, mă atinge senzual, citindu-mi gândurile. Trupul meu dorește ploaia, îi dorește glacitatea și tremură plăpând. Sute de picături vin în întâmpinarea dorinței mele, o îmbrățișează călduros, o îndeplinesc. O multitudine de sentimente efemere mi se sparg de țărmurile minții și ale inimii, invadându-mă o bucurie puerilă, inexplicabilă. Mă capturează într-un mod impudic, accelerându-și ritmul, sărutându-mi cu patos fiecare părticică de piele, impregnându-mi arsuri care mă dor într-un mod plăcut. Stupefiant și miraculos…

Iubitul minții și inimii mele, tu ești la fel ca ploaia. Te simt, mă simți cu ardoare și suav, îmi citești gândurile și mă răsfeți cum îmi doresc eu în subconștientul meu. Partea exterioară a degetelor tale catifelate îmi gustă umerii goi și curba dintre aceștia și gât. Mă gâdili cu suavitatea ta și mă faci să tremur ca un copil emoționat. Mă faci să fiu fericită perpetuu, cu o iubire nestăvilită care îmi invadează sufletul, ferecându-l în lumea viselor, unde suntem doar noi. Noi, îmbătați cu fericire, în plenitudinea ei. Noi, în ploaie, uzi și cu suflete de copii naivi. Tu și ploaia! Vă iubesc.

Să nu mă înțelegi, să nu mă întrebi, să nu mă citești. Să rămâi tăcut, cu inima strânsă și mică, tremurând ca atunci când îmi mângâi chipul. Să nu-mi ceri explicații și să nu mă pui să repet. Dar să păstrezi totul în tine, tot ce-ți oferă micuța mea inimă, într-o liniște imuabilă.

Să-mi dăruiești doar bucuria de a rămâne în brațele tale.

P.S. : Îți mulțumesc pentru că tot ce am scris e mai mult decât real, că ai fost lângă mine când citeai foaia pe care mi-am așternut gândurile, citind-o iar și iar. Îți mulțumesc că m-ai sărutat și m-ai îmbrățișat după ce ai citit, că m-ai mângâiat și m-ai ținut în brațe până am adormit. Îți mulțumesc că nu mi-ai spus nimic, că ai păstrat acea mică dovadă a puterii inimii mele în mintea ta și că m-ai lăsat să îți ofer mica mea pagină de suflet. Îți mulțumesc că lângă tine nu mai visez cu ochii deschiși, ci îmi trăiesc fiecare vis sau așteptare. Îți mulțumesc…

Gol-la superlativ

Postare goală. (aproximativ goală)

Suflet gol. (aproape gol)

Cameră goală. (tulburător de goală)

Gol. Gol. Gol. Totul mi se pare gol și trist.

Te iubesc, mami ! Te iubesc, tati !

Nu v-am zis-o niciodată privindu-vă în ochi. Acum, fără voi, simt nevoia să v-o zic mai mult ca niciodată. O să fac asta, trebuie ! Mă voi descătușa de tot dorul pe care îl acumulez treptat, violent.

_______________________________________________________

Tu! Iubitul meu, am nevoie… Să mă ții în brațe, unde mă simt protejată. Să-mi mângâi chipul cum o faci mereu, de parcă ai fi un sculptor care își finisează opera. Să mă săruți încet, suav, să mă bucur de gustul tău și de buzele tale catifelate. Să-mi atingi mâinile în felul tău, de parcă ar fi cele mai delicate ființe pe care le-ai atins vreodată. Să-mi faci trupul să tremure doar când mă privești, când simt că te oglindești în ochii mei albaștri…

Doar când sunt cu tine mă pierd într-o altă lume, tu mă faci să uit de tot.  Am nevoie de tine

Iar pentru asta, nu am punct, nu există limită

Se amăgea.

Soarele deja auriu îmi chema sufletul nerăbdător să-l absoarbă. A fost cel mai proaspăt aer pe care l-am simțit în plămâni. M-a învăluit o dorință nebunească să alerg, să simt parfumuri uitate de inima mea. Bătăile din pieptul meu cereau disperate să inhaleze ceea ce părea un miraj uitat într-o junglă virgină a sufletului meu.

Privirea-mi emoționată săruta acum pământul pe care pașii tăi îl mângâiaseră, iar umbra-mi zburdalnică atingea fiecare strop de amintire. Le păstrasem pe toate într-un colier ce-mi înnobila sufletul. Datorită lor, esența fericirii, mă simțeam ca o fugară. Încă dețineam euforia pe care ți-o furasem în 2 zile reci de iarnă. Imaginea mea din vitrină mi-a dăruit un zâmbet infantil.

Subit, o rafală de vânt mistuitoare mi-a înghețat trupul. M-a lovit de realitate. Totul era doar o amintire: pașii, euforia, îmbrățișările. Colierul de pe suflet brusc s-a rupt, împrăștiindu-se în bobițe mici de durere ce-mi înțepau inima cu veninul lor.

Mi-aș fi dorit ca inima mea să fi fost atunci de fier, să nu o ardă durerea. Dar nu putea. Trebuia să plătească cu lacrimi de foc pentru fiecare clipă de fericire care o drogase.

Pentru un moment, uitase că de fapt plutea într-o baltă de sânge îndurerat, nu pe un nor de fericire.

Decolorare

S-a oprit pe bancă. Lumea, care oricum ei îi părea o umbră, o privea ciudat. Pentru că ningea și era foarte frig.Frigul ei îi făcea bine, îi amortiza durerea și nu-i mai dădea șansa de a se extinde, deși chiar se îndoia că orizonturile acelui sentiment care îi sfâșiau rămășițele de inimă ar putea să o rănească mai adânc de atât.

Purta o geantă albă, colorată frumos. Avea, ca de obicei, în ea agenda neagră, pixul albastru, telefonul și sticla de Prigat din care acum sorbea regulat, în scârbă. Nimic nu mai avea gust bun pentru gura ei. Exista tot timpul un amar dureros în cerul gurii ei ce pornea direct din inima-i plăpândă și o hrănea neîncetat, învenind-o. Dar ea accepta liniștită. Nu era vina ei și nici nu se obosea să schimbe situația. Nu mai avea putere.

Era nemachiată, la fel de pură ca prima zi de primăvară. Dar mai palidă chiar și decât atunci când era bolnavă. Ochii ei albaștri sclipeau înduioșător, înecați în lacrimi cristaline ce i se rostogoleau pe obrajii de catifea roz. Ar fi dat orice să nu fie încătușată de acele sentimente. Părul ei se împărțea acum în șuvițe aurii, răvășite pe chipu-i trist, dar totuși blând. Era un trup șters, lipsit de vitalitate. Întâmplător ( sau nu ) îmbrăcată în negru, expira tristețe prin fiecare por. Purta doliu. Fericirea era moartă pentru ochii ei în acea zi, la fel și visele, optimismul ei. Se stingea pe dinăuntru. Urma să se decoloreze.

Își pierduse voința de a mai zâmbi. Sau de a se preface fericită.