Tic-Tac…
Ceasul îmi răsună zilnic în urechi dar în nicio clipă nu i-am conștientizat mersul ca acum. Doamne, cât de repede se mișcă! Se scurge rapid, de parcă ar alerga să prindă ceva din urmă.
Tot nu am aflat ce e timpul. Nu e o substanță, nu e o ființă dar ne condiționează viețile indiferent de împrejurare. „Nu am timp” aud frecvent. Acum, nici noi nu prea mai avem timp. 
Vor fi câteva zile dure, deși superficial vor fi fericite. Adevărul adânc în noi se va ascunde pudic deși veridicitatea apăsătoare e impudică, desfrânată. Își face de cap cu noi, ne joacă, ne amețește… Știe că nu i ne putem împotrivi, indiferent cât ne-am strădui. Lupta e inutilă de data asta, oricât de puternici am fi.
Dar mă iubești cum te iubesc și eu. Și vreau să fie bine, trebuie! Totuși, asta nu exclude puterea răului care ne va sfâșia zilele cu lacrimi și … durerea aceea perpetuuă, care se numește dor. Pentru că îmi va fi dor… Un dor care mă va controla din creștetul capului până în vârfurile degetelor, care se va juca cu fiecare bucățică din sufletul meu alb. Suflet micuț și mutilat, suflet plăpând și îndurerat, suflet ofilit…cu o fărâmă de speranță, cu dungi colorate de iubire și urme de fericire…
I’m timeless. Be my guest in my little world of painful dreams !
Blondix 