Tag Archives: zid

Durere nudă

Posted on

Mă joc nervoasă cu un pix care, brusc, mi se pare ciudat ca un OZN recent aterizat pe banca mea. Știu că ești trist și inima-mi freamătă tulburată ca apa când așteaptă fluxul. Ceasul pare blocat, mai am nevoie doar de câteva minute care să se scurgă rapid. Cobor fugitiv trei etaje, cu inima strânsă gata să te strângă în brațe. Știam că prezența mea pe fâșia de stradă ți-e mai necesară ca unui morfinoman doza lui zilnică. Mâinile tale mă căutau ca un șarpe care-și joacă limbile și m-au strâns puternic, m-au izbit de pieptul tău plăpând, îndurerat. Copacii și-au aruncat firele de vânt în alte colțuri de lume, lăsându-ne sufletele într-o uniune tăcută, cuminte.  Din ochii-ți care nu puteau fixa niciun gând s-a lăsat pe pleoapele înroșite o rouă fină de lacrimi, ce s-a scurs de-a lungul nasului, pe gura de catifea roz.

„ -Știi că trec toate, da? ”

„ -Mhm… ”

„ -Și știi că o să fie bine, da? ”

„ -Mhm… ”

Glasul tău tremurat, înecat de suferință îmi îngheța trupul. Aș fi făcut orice să zâmbești atunci dar… Eram paralizată, copleșită de emoții și nu te puteam consola. Era gândul ce mi se împrăștia în sânge, drept, cum se întinde culoarea vărsată în apă și nu izbuteam deloc să fiu eu, cea dintotdeauna, așa cum nu izbutești să ai mersul și silueta ta atunci când ți-a intrat o piatră în pantof. Din tot corpul mi s-a adunat un nod, ca un nucleu, în inimă. Îmi stăpâneam cu greutate lacrimile dar nu vroiam să-ți fac rău. Vroiam să mă știi puternică, să mă consideri zidul pe care te sprijini când ai obosit iar drumul ți se pare prea lung.

Am plecat de lângă tine cu inima mică, mică, strânsă și nefericită. Mă simțeam rău, ca dezmeticirea dureroasă după visul dat de cocaină. Vreau ca mâine dimineață când mă voi trezi în brațele tale, soarele să fi împrăștiat norul negru ce s-a abătut asupra ta…

Inimă de hârtie

Posted on

14 decembrie 2009;  20:56

Credeam că iubirea mea e diferită de a celorlalți, atât în profunzime, cât si în intensitate. Credeam că iubirea mea poate darâma cetăți și ziduri clădite pe trăiri înrădăcinate adânc în inimi înfometate, dar mă înșelam. Nesiguranța își poate găsi loc prin orice scorbură din zid, și așa, în timp, îi slăbește rezistența, surpându-l. Știu că unde a fost odată foc, rămâne negura din cenușă, unde am clădit ceva, rămn ruinele pătate cu reziduuri de amintiri și un gust amar în cerul gurii. Aceste viziuni care adăpostesc tainic minciuni, lacrimi sau regrete sunt precum săruturile tale care-mi rămân impregnate pe piele. De câte ori pășesc stângace pe cărări imorale, de atâtea ori ma arde pielea peste care a trecut  sărutul tau.

Sunt plină de arsuri și cicatrici.

Nuanțe de gri

Posted on

Dungi de roz purpuriu pe cerul semi întunecat.

E aproape liniște. Aud doar foșnetul amintirilor mele ce-mi bântuie fiecare colțișor al minții ce nu mai vrea să fie rațională. Vrea să se piardă în abisul tristeții, uitând de toți ceilalți care îmi pătează existența. O las să amețească în amintiri infantile și adolescentine, în lacrimi si tipete de fericire.Mi-au rămas toate imprimate în colțurile creierului, adânc înrădăcinate în conștientul meu. Mă macină fiecare în parte, surpând zidul superficial de fericire clădit pe temelia unei realități aparent sublimă. Încerc să evadez și mă arunc in gol. Dar aripile-mi dispar la fel ca fiecare fărâmă de speranță. Rămân intre vis si realitate.

Și totuși…E gri.

scan10003lo4

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe